Zilele trecute faceam un curs foarte bun pe un site pe care
vi-l recomand daca sunteti interesati de zona asta de dezvoltare personala- www.edx.org.
La un moment dat ceva mi-a atras atentia in mod deosebit- un
Lector de la Universitatea din Queensland, Jason Tangen, a adus in discutie
subiectul Naïve Realism- un concept
conform caruia realitatea nu este aceeasi pentru toata lumea, ea fiind data
de suma experientelor fiecarui individ in parte. Spre exemplu, liceul la care
ati fost- este vazut cu alti ochi de fiecare dintre noi, pentru ca amintirea
lui este data de experiente diferite, traite mai mult sau mai putin de oameni
diferiti. Cu alte cuvinte, emotionalul este filtrul realitatii noastre.
Vorbea si despre faptul ca avem niste puncte comune de reper
care sa ne ajute sa interpretam aceasta realitate, cum ar fi culorile, care in
realitate nici nu exista, ele fiind doar niste perceptii ale unor frecvente ale
luminii in creierul nostru.
Bun, atunci, daca lumea este diferita pentru fiecare dintre
noi, bazata in mare parte pe acceptiuni comune cu privire la mediul
inconjurator, dar populata de oameni
care au trait in 100% din cazuri experiente diferite, de ce credeti ca avem
tendinta de a-i judeca pe cei din jur prin prisma filtrului nostru personal?
De ce credeti ca daca pentru mine implicarea intr-un proiect
pre exemplu este parte a brand-ului personal ar trebui sa fie la fel pentru
toti cei cu care lucrez? Ati observat cazuri
in care ati fost dezamagiti de cei din jur pentru ca intr-o anumita situatie nu
au reactionat cum ati fi facut-o voi? Daca va amintiti cu siguranta va amintiti si
de ce ati simtit: a fost frustrare, dezamagire…un amalgam de emotii.
Aveti persoane care nu obisnuiesc sa va raspunda la telefon
si nici sa revina dupa ce sunati? E un exemplu bun, am cateva cunostinte care
nu reactioneaza prea bine atunci cand traiesc astfel de experiente si ati spune
“da, e normal”. Dar ce este normalitatea pana la urma? J
Ceea ce incerc eu sa
va spun aici este faptul ca tendinta de a judeca oameni/situatii dupa chipul si
asemanarea proprie nu este utila si nici constructiva- luati oamenii de langa
voi exact asa cum sunt, cu bune si cu “rele” si acolo unde nu exista potrivire –comunicati.
Spuneti ce va apasa, cum va face sa va simtiti si ce v-ati dori- dar pe un ton
prietenesc. O astfel de abordare va ajuta sa construiti o relatie sanatoasa de
prietenie/colegialitate/familie asa cum
doriti voi.
Aici mai am un exemplu bun- se numeste efectul Pygmalion sau
comportamentul predictiv si o sa va spun o poveste.
La munca- va vine un sef nou- intrebati ce si cum, daca e
integru, capabil si primiti fel si fel de pareri.
Sa spunem ca vi se spune ca are toane si ca ii place sa urle
la angajati, nu are un comportament “people oriented” si ca mai bine ar fi sa va
feriti de acest personaj “minunat”. Acum imaginati-va prima voastra intalnire
cu acest sef. Ce simtiti? Ce i-ati spune? Credeti ca ar simti ca va uitati
ciudat la el? J
Eu zic ca da, pentru
ca nonverbalul nu poate fi controlat la fel de usor precum verbalul si fara sa
vreti ii veti transmite niste semnale de aparare/atac. Persoana respectiva va
simti la randul ei ca nu sunteti autentici, ca va controlati, poate ca va
uitati ciudat si va avea ceva suspiciuni sau “bad chemistry”- si nu cred ca mai
trebuie sa continui pentru ca va imaginati ce va urma.
Iata pe scurt cum functioneaza efectul Pygmalion:
Aveam un obicei foarte prost la munca- de cate ori preluam o
echipa fostul “sef” imi facea o descriere a oamenilor- cu alte cuvinte imi
spunea care e ok, care nu, de ce nu si asa mai departe. Am eliminat procesul
asta la preluarea de echipe pentru ca am observat ca ma influenta negativ si plecam din start pe o pozitie de
agresivitate fata de anumiti oameni care cu siguranta mie nu imi gresisera cu
nimic. Si ma bucur tare mult ca am facut-o pentru ca asa am avut ocazia sa vad
cum “oi negre” au ajuns sa fie percepute drept oameni de baza in echipa, prin
simplul fapt ca cineva le-a acordat incredere. Nici un hot nu este hot pana la
probe, noi de ce ne-am eticheta intre noi?
Sfatul meu aici este
simplu: trateaza fiecare om ca sic and ar fi unul de nota 10 si cu siguranta se
va ridica la inaltimea asteptarilor. Si daca nu o face din prima, ai rabdare-
va invata.
Cu drag,
Catalina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu