Motivatie vs. Implicare personala

Va povesteam ieri despre cat de bine ar fi daca nu am conditiona implicarea profesionala de zona emotionala, pentru a nu ajunge sa traim scenariul “daca imi pasa fac, daca nu – nu.” Este bine sa avem acea implicare emotionala, care ne ajuta sa facem pasul de la Good la Great, insa cum emotionalul este o moneda cu doua fete, este indicat sa stim si cand nu ne mai este aliat.

Din perspectiva mea, emotionalul este foarte puternic legat de motivatie.

Motivatia poate fi de doua feluri:

·         Externa : remuneratie, beneficii etc – poate fi controlata de tine pana intr-un punct (ex. Negocierea salariului la angajare);

·         Interna- este controlata in totalitate de tine fiind puternic legata de valorile personale (ex. Esti o mamica singura, mama si tata pentru copilul tau- trebuie sa fii top performer, in primul rand pentru a fi un bun un exemplu de urmat). La fel ca sursele puterii, motivatia ce vine din interior confera o valoare mai mare, fiind un combustibil pentru distante lungi.

Ei bine, sunt mai multe situatii in care motivatia se poate intoarce impotriva noastra:

·         Cea externa:

o   Un pachet salarial mai mic decat asteptarile personale, un mediu de munca toxic, evolutia economica, probleme in familie etc.

- Ne poate pune "bete in roate" mai des, dat fiind faptul ca depinde de mediul extern, pe care nu il putem influenta prea mult.

- Prezinta un risc mai mare deoarece nu este suficient de puternica incat sa ne faca sa actionam mai repede pentru a ne ridica standardele in conformitate cu asteptarile si ne poate agata intr-o zona de confort.

·         Cea interna:

o   Cand constatam ca valorile personale nu se mai regasesc pe aceeasi lungime de unda cu valorile companiei pentru care lucrez.

- Este mult mai puternica, ne ajuta sa actionam mai repede si sa nu ramanem cantonati intr-o zona de confort.

Ce avem de facut? Pai de cele mai multe ori, poate inconstient, evaluam situatia: “pot sa traiesc cu asta?”, “ pot mai mult?”, “locul meu mai este aici?” etc.

Raspunzand putem ajunge in 4 situatii:

1.       Nu mai sunt motivat, decid sa plec si actionez ( motivatie externa sau interna)

2.       Nu mai sunt motivat insa castigul este daca raman deci nu plec (predominant motivatie externa)

3.       Sunt motivat, raman si imi fac treaba atat cat mi se cere (predominant motivatie externa)

4.       Sunt motivat, raman si imi fac treaba excelent (predominant motivatie interna)

Ce fac mai departe? Aleg.

Ei bine, sansele sa raman in scenariul 4 pe termen lung si deci sa devin o valoare sunt mai mici daca conditionez implicarea profesionala de factorul emotional. In schimb, daca alegerea mea este sa ma implic in ceea ce fac ca valoare personala, iar pasiunea pe care o aduc sa fie ingredientul pentru “extra mile”, sansele sa ajung si sa raman in scenariul 4. si deci sa fiu o valoare sunt mult mai mari.

Sa va dau un exemplu: vanzatorii din micile magazine de cartier. Avem doua scenarii, in conditii similare de salariu, program, tipologie vanzator:

·        1.  Intri in magazin, vanzatorul este acru, abia daca te baga in seama, nu-ti raspunde nici macar la salut, iti da ce vrei si imediat ce ai primit restul iti intoarce spatele. Ce vrei, salariul este mic, deci faptul ca este total dezinteresat este complet justificat pentru el.

·        2.  Intri in magazin, vanzatorul te saluta, te ajuta sa iei cel mai bun produs, are rabdare, iti ofera informatii si chiar daca nu cumperi te saluta cu aceeasi bunavointa.

Care sunt sansele sa reveniti la primul si care sunt sa reveniti la al doilea?

Ce magazin credeti ca are mai multi clienti?

Ce magazin credeti ca are un profit mai mare pe termen mediu si lung?

Care dintre cei doi angajati este sabotat de propria-I motivatie ?

Intrebarile pot continua, cred ca intuim atat din punct de vedere angajator cat si angajat care este persoana cu o valoare mai mare atat din punct de vedere material cat si personal.

Acum haideti sa luam acelasi scenariu, iar pentru primul angajat sa schimbam putin datele problemei: de la “daca imi pasa ma implic- nu sunt motivat, nu am de ce sa ma implic”, trecem la “ma implic chiar daca nu sunt motivat, pentru ca tine de valoarile mele personale”- cum credeti ca s-ar descurca acelasi vanzator? Il mai vedeti la fel de departe fata de al doilea acum? Dar daca pe langa implicarea ca valoare personala ar aduce si pasiune pentru ceea ce face prin simplul motiv ca adora sa interactioneze cu oamenii? Ar mai fi Good sau il vedeti de Great?

Deci, cum credeti ca este mai bine: motivarea sa atraga implicarea sau implicarea sa atraga motivarea? Cine voteaza varianta doi sa ridice mana J.

Stiu ca ceea ce va spun s-ar putea sa para contrar firii, insa cred cu tarie ca profesionistul adevarat se regaseste in citatul de mai jos:

Tu ce parere ai?

Seara frumoasa iti doresc,

Catalina