Entourage

Hey guys,

Astazi as vrea sa va vorbesc despre un motto care mi-a placut foarte mult, semnat de Zig Ziglar, unul dintre speaker-ii mei preferati:

“ Inconjoara-te de persoane care te ajuta sa devii un om mai bun”

Ultima data cand m-am identificat cu sloganul de mai sus a fost la o sedinta avuta chiar astazi, in care am avut norocul sa absorb cateva invataminte de la o femeie absolut deosebita. Stiti genul acela de persoane de a caror prezenta simti ca nu ai cum sa te saturi? Asa este aceasta doamna minunata: nu exista minut banal alaturi de ea- stie sa glumeasca, stie sa faca business (dupa parerea mea intr-un mare fel), stie cand sa intoarca roata, pe scurt este “unsa cu toate alifiile”.

Ei bine, ma intrebam cati oameni de genul acesta avem norocul sa avem alaturi de noi, in diferite etape ale vietii, si ma mai intrebam cum si daca stim sa ne bucuram de ei.

Din fericire pentru mine sunt inconjurata de astfel de persoane- lucky me, nu-i asa? J

Stiti ce ii face pe oamenii astia atat de deosebiti? Dorinta sa te invete, sa te dezvolte si sa te sprijine neconditionat- uneori o fac constient, alteori o fac prin puterea propriului exemplu si de cele mai multe ori poate nici nu au idee cat de mult iti pot influenta in bine existenta.

Ma gandeam ca desi suntem adulti, avem propria personalitate, traducem informatii prin propriul filtru si actionam ca atare, in cele mai inspirate momente ajungem sa actionam ca niste copii mici, care identifica un comportament foarte misto la o persoana pe care o admira si il replica, sa vada cum functioneaza “treaba”- si asta pentru ca renuntam la EGO si suntem deschisi sa INVATAM.

Vorba psihologului: “copilul face pana la 15 ani ce ii spun parintii iar dupa 15 ani face ce fac parintii”. Cu alte cuvinte, puterea exemplului este copiata si in viata de adult in primul rand de la cei mai de seama educatori ai nostri (parintii), si, in diferite contexte, ajunge sa fie copiata si de la persoane pe care le admiram.

Desigur, nu ma refer la toate actiunile noastre, ci la anumite situatii in care facem astfel de alegeri pentru ca identificam niste beneficii personale, bazate pe diferite rationamente. Pe acelasi principiu functioneaza si exemplele personale de “asa nu”, astfel incat ajungem sa actionam intr-un mod pozitiv  invatand din greselile altora (sa spunem J ).

Toate bune si frumoase daca tot ce am descris mai sus este pur constructiv si in permanenta trecut prin filtrul personal.

Ei bine, cum o moneda are doua fete, exista insa si situatii in care astfel de persoane sunt interpretate la poli opusi unor comportamente constructive si sunt catalogate drept fiind manipulatoare, false, “too good to be true”.

Am trait si astfel de experiente si ceea ce va pot spune este faptul ca, indiferent de soiul remarcilor de acest gen, le-am admirat cu atat mai mult cu cat mi-au aratat ca nu stiu sa se “impiedice” de astfel de “carcotasi”- asta pentru ca au drumul lor, stiu care este destinatia dorita si merg mai departe.

Deci "flash news" guys- "too good to be true" exista! :)
 

Articolul de astazi se vrea a fi un tribut pentru toate persoanele minunate din viata mea, care stiu sa traiasca, sa iubeasca, sa munceasca , sa ma inspire si care continua sa daruiasca: va multumesc ca ma ajutati sa devin un om mai bun!

Seara de vis va doresc!

Catalina

English

Hey guys,

Today I would like to tell you about one of my favourites mottos, signed by Zig Ziglar- loved the speaker, love the motto:

“ Surround yourself with people who make you a better person”

The last time I lived the words above was in one of my meetings at work today, when I was lucky enough to enjoy some lessons from one absolutely special lady.  Have you met that kind of person of whom’s presence you can’t get tired of? This is how this wonderful lady is: there are no ordinary moments to live with her- she knows how to joke with you, how to do business with you ( great business), how to take the appropriate decisions all the time, in other words, she’s savy .

Well, I was wondering how many of these inspiring  peope do we have the luck to meet in life and also if and how do we appreciate them and what they represent to us.

Luckily for me, there are quite a few in my life J

Do you know what makes them so special? In my opinion is their will to teach you, develop you, to support you unconditionally – sometimes aware of their influence, sometimes just by the power of their own example and most of the times they have absolutely no idea of how they are positively influencing your life.

I was thinking that, even if we are adults, with totally different personalities, a personal filter for our experiences and act in our own way, in the most inspiring moments we act like children, fully or partially imitating a great behavior we identify from a reference person we admire, to see how things work their way- and that’s simply because we loose the EGO filter and decide to LEARN.

It’s like the say: “the child is acting up to 15 years of age as his parents tell him to and after the 15^th of age like his parents used to”. In other words, the power of example is being copied in our adult lifes firstly form our parents and, in some circumstances from people we admire.

Of course, I don’t mean all of our actions are borrowed , just some situations as long as we identify personal benefits, based on our judging. In the same principle we have the “ unmeetly” behaviours , helping us acting in a positive way as we learn from people’s around us mistakes.

Si far so good if all we descried so far is purely constructive and permanently filtered.

As a coin has two faces, there are also situations whereby inspiring people are being judged in an opposite matter and seen as manipulative, fake or “too good to be true”.

I’ve lived such experiences and what impressed me was the fact that these remarkable people managed to show everybody that they are over this kind of thinking simply because it wasn’t part of their plan, of their destination.

So flash news guys- "too good to be true" does exist!:)

In the end but not at least, I would like to dedicate this article today to all the people in my life that know how to live, love, work, inspire and give: thank you all guys for helping me become a better person J!

Have a great evening!

Catalina

Don’t spend your weekend. Invest it.

Iaca vine weekendul si ne pregatim de…orice NU inseamna job- relaxare. Binemeritata relaxare…

Inainte de a te relaxa, totusi as vrea sa iti pun o intrebare:

·         Ce ai facut tu pentru tine saptamana asta?

Care crezi ca este cel mai bun lucru pe care ai fi putut sa il faci, doar pentru tine?

Te-ai oprit pentru o clipa din tumultul cotidianului pentru a trage aer si a te gandi doar la…tine?

Fiecare dintre noi are cel putin un vis- sau l-a avut pana la un anumit moment, daca nu a stiut sa il pastreze. Ei bine, acum vreau sa te intreb ce ai facut tu pentru visul tau saptamana asta?

Ne dorim multe in viata la prima vedere, dar daca ne-ar lua cineva la bani marunti…nu stiu cati dintre noi ar sti sa spuna exact ce isi doresc cu adevarat si mai important decat atat, ce fac sa realizeze ceea ce isi doresc cu adevarat.

Sa va zic un banc dragut:

Santier. Echipa si…Dorel. Vine ora mesei. Toata lumea isi scoate mancarea si la fel procedeaza si Dorel, pe care il si auzim zicand..” Of, Doamne, iarasi sendvis cu ton?”

A doua zi la fel, Dorel tot nemultumit:” Iarasi sendvis cu ton?!?!”

A treia zi, ce credeti ca aud colegii la ora de masa ? “Deci nu pot sa cred, m-am saturat de atatea sendvis-uri cu ton!!!”

Un coleg vine la Dorel si ii zice “Mai Dorel, de ce nu ii zici sotiei sa iti faca altceva de mancare?”, la care Dorel raspunde

“A, nu, ca imi fac singur sendvisurile”.

Morala: cate ne facem singuri cu mana noastra si tot nemultumiti suntem? J

Trist dar adevarat- eu cel putin ma recunosc in cateva situatii J.

Ceea ce vreau eu sa spun face referire la doua lucruri extrem de importante:

1.       Nu uita niciodata sa visezi

2.       Fa ceva sa iti atingi visul!

Sper ca sunteti alaturi de mine cand spun ca visele se pot implini- eu de cate ori incep sa ma indoiesc de chestia asta ma gandesc la o replica de film care mi-a ramas in minte si care ma ajuta sa nu renunt :“inch by inch”. Ca sa fiu funny, iata poza care ma reprezinta- va invit sa ghiciti personajul J.

Ei bine, mergand mai departe cu ideea, sunt de parere ca, pentru a-ti putea  realiza un vis, orice fel de vis, ai nevoie de tine. Dar de tine in cea mai buna varianta a ta. Si chiar nu ai nevoie de un “tine” care sa iti spuna ca nu conteaza visul tau pana cand ajungi sa il uiti, ci ai nevoie de un tine care sa te ridice in fiecare zi si safie capabil sa te aduca cu cel putin un inch mai aproape de visul tau.

Daca vrei sa fii cea mai buna versiune a ta ai nevoie de o schimbare- incepe sa investesti in timpul tau, in loc sa il irosesti, pentru ca cel mai bun moment in viata intotdeauna va fi acum.

Si ca sa incepem cu pasi marunti, iata ce iti propun: o ora pe saptamana, pentru tine. Tu cu tine. Invata, alearga, fa acel ceva care te poate aduce acolo unde iti doresti sa fii. Important este sa incepi. Vei vedea ca acea ora/saptamana se va transforma intr-o jumatate de zi lucratoare pe luna si la final de an vei avea mai bine de 6 zile lucratoare in care ai facut exact ceea ce ti-ai dorit.

Acum gandeste-te asa: compania ta te intreaba care este visul tau in viata, si iti ofera bonus un training de 6,4 zile in care vei invata sa faci ce iti place cu adevarat.

Suna realist? Nu prea, nu? J

Dar daca iti zic ca depinde doar de tine sa devina realitate? Pentru ca este cat se poate de usor sa incepi sa o faci si pentru ca “pofta vine mancand” J.

Deci, daca nu ai facut nimic pentru tine saptamana asta, pastreaza-ti o ora pentru weekend J.

O seara frumoasa sa ai!

Catalina

EN

Don’t spend your weekend. Invest it.

Here comes the weekend and we are ready for anything that is …NOT about our jobs J- just pure relaxing time…

Before you relax, I would like to ask you a question:

·         What have you done for You this week?

What do You think is the best thing you could have done, just for You?

Have you stopped for a moment lately from your everyday life just to think of…you?

Each one of us has a dream (at least one)- or had one. Well, now is the time for you to ask yourself what have you done to make your dream come true this week?

We have many wishes on a first view, but if we had to point out clearly what exactly is that dream we wish for, I don’t know how many of us would have an answer to that and most of all, how do we plan to make our dreams come true.

Let me tell you a nice joke:

Building site. The team and…Dorel. Lunch time. Everybody eating, Dorel complaining “ Not again, tuna sandwich!”

Same story the next day, Dorel unhappy “ Again, tuna sandwich?!?!”

The third day…same story, You guessed right :” I can’t believe it! Tuna sandwich!”

“Dorel, why don’t you ask your wife to make you some different food?” a colleague tells him.

Dorel answers:” Oh no, you see, I make my own sandwiches”

So, how many things do you think we make with our own hands?

Sad but true- I recognize myself sometimes in this story…

What I’m trying to say refers to two important things:

1.       Never stop dreaming

2.       Work to make your dream come true

I hope you agree dreams can become reality- everytime I start to doubt that I think about a movie scene that helps me not to give up:” Inch by inch” (short oneJ ). To be funny, here is a representative picture of me J- guess who am I, can you? J

Well, further on, I feel that, in order to achieve any kind of dream, the first thing you need is You. The absolutely best You.  And you really don’t need a stopper you, but that kind of you that can challenge you to get out of bed every day and have another inch gained for your dream.

If you want to be the best version of you, you need a change- start investing in your time instead of waisting it, because the best moment in time is always NOW.

And, to have a start, here is my proposal to you: one hour per week,  just for you. You2you. Learn, run, do that something than can get you there. The important thing is to start. You’ll then see that that hour a week will soon become more than 6 working days per year. 6 days for YOU alone and for Your dream.

Now think about this: you company asks you about your dream and offers you a 6,4 training days to learn how to achieve it.

Sounds realistic? Not really, huh? J

What if I tell you that it only depends on you to make it become reality? It’s easy, just start doing it.

So, if you haven’t done something for your best version this week, save an hour for the weekend J

Have a beautiful night!

Catalina

Yes, You can!

Hey guys,

Stateam si ma intrebam zilele trecute cand mi-am spus ultima oara “pot sa fac asta” cu toata increderea, cand am avut de trecut o provocare.

Cred ca zilnic avem momente in care vointa ne este pusa la incercare, mai ales la job,  si cel putin astazi raspunsul mi-a parut mai simplu ca de obicei.

Pentru a intelege la ce ma refer va propun un exercitiu de imaginatie:

• ·         Gandeste-te la ceva ce ti se pare extrem de greu de facut, ceva ce nu crezi ca poti realiza;
• ·         Incepi sa faci acel ceva si …nu te descurci deloc, este mai greu decat credeai. Nu stii ce ai de facut, nu reusesti sa gasesti solutia care sa tea jute, nu intelegi cum functioneaza lucrurile astea..
• ·         Asta este momentul in care incepi sa cazi- des- te lovesti, te doare , dar te opresti?

• ·         Nu, nu renunti! Mergi mai departe cu toata durerea, negandindu-te la esec;
• ·         Dupa cateva saptamani bune de chinuri, cazaturi, lovituri mai grele poate, parca incepe sa se schimbe ceva…
• ·         Deja stii cum sa cazi, astfel incat sa nu te mai lovesti

• ·         A trecut o luna si deja te descurci mai bine- inca mai cazi totusi. Te hotarasti sa continui.
• ·         Nu conteaza altceva decat dorinta ta de a reusi si deja incepi sa vezi roadele succesului;
• ·         Reusita pare din ce in ce mai aproape si simti ca poti;
• ·         Da, acum poti, te bucuri, nu mai ai nevoie de sprijin, poti sa o faci singur/a;
• ·         Te descurci din ce in ce mai bine si cand te ridici…intelegi ca nu esti singura persoana care …

                                                                        a invatat sa mearga.

O da, mai sunt si altii in jurul tau- au cazut ca tine, s-au lovit- ca tine, nu au renuntat- ca tine…

A durut? DA!

A meritat durerea? DA!

Si atunci,…de ce sa crezi ca nu poti? J

English  J

Hey guys,

I was wondering the other day when was the last time I told myself “I can do this” with all of my confidence.

I believe that we have moments when our will is tested this way every day, especially at our jobs, and, at least today,  the answer seemed easier as usual to get.

So, let’s follow an imagination exercise to see how easy it really is:

• ·         Imagine something extremely hard to to, that you don’t think you’ll be able to achieve…ok, let’s go further…
• ·         You’re starting to actually do that something and..it really is harder than you think. You have no knowledge of how it works, nor can you understand “the secret formula” to succeed.
• ·         This is when you start to fall down- often- and it really hurts, but do you stop?
• ·         NO, you don’t stop, you go further will all of your pain and defeat
•  
• ·         After weeks of falling down, pain, things start to change
• ·         You know how to fall down in order not to get hit
•  
• ·         It’s been a month and a half already and now you are beginning to do better- you still fall, though but you decide to continue;
• ·         Success seems closer now and you don’t stop- nothing else matters because you start to feel you can;
• ·         You no longer need assistance, you can do things on your own, you’re happy and then, when you get UP… you see that you’re not the only person that

    learned how to walk alone.

Ough, you see, there are others like you that fell like you, got hurt- like you, didn’t stop until it was done- just like you.

Did it hurt? Yes!

Was it worth it? YES!

So…why think you can’t? J

Why know Why?

Zilele astea ma gandeam la fiica-mea si la cat de scumpa este in perioada “De ce”-urilor si mai ales a intrebarilor de genul “ce este asta?”, mai ales cand arata cu degetelul vreun musafir J))).

Partea si mai frumoasa este aceea in care face ce ii spun sa faca doar daca intelege “de ce”-ul din spatele rugamintii mele.

Spre exemplu, daca ii spun sa nu traga un pahar cu apa de pe masa, mai mult ca sigur o va face. In schimb, daca o atentionez ca  paharul este greu si daca il trage se va uda, cumva, printr-o minune, ma asculta si il lasa la locul lui.

Ei bine, ducand mai departe ideea, ma gandeam la relatiile intre adulti, in care de ce-ul cumva s-a cam pierdut pe drum. Rar ne facem timp sa explicam de ce actionam intr-un anumit fel si ce anume ne-a “ajutat” sa avem o anumita gandire la care poate interlocutorul nostru nici nu s-ar fi gandit, mai ales atunci cand avem pareri contradictorii sau situatia escaladeaza spre conflict.

Zilele trecute faceam un curs online pe site-ul edx.org, despre stiinta gandirii de zi cu zi (“The science of everyday thinking”) si intr-un modul am aflat cat de important este pentru noi sa primim indicii pentru a ne ajuta creierul sa inteleaga o situatie anume. In acest modul era prezentat un experiment:

·         In faza 1: cercetatorul, in fata unui auditoriu, bate cu pixul intr-o carte notele din melodia “Twinkle Twinkle little star” si ne anunta inainte ca va face acest lucru. Totul decurge normal, intuim ca exact acesta este ritmul melodiei

·         In faza 2: cercetatorul nu ne mai spune ce melodie “fredoneaza” cu pixul si ne roaga sa intuim despre ce cantec a fost vorba.

Ce s-a intamplat? Dintr-o mie de cursanti, doar 2,5% au ghicit numele melodiei si ghici ce: experimentul dateaza din 1980, de cand Elisabeth Newton l-a aplicat pentru prima data (devenind ulterior tema dizertatiei) , asteptandu-se ca 50% din auditoriu sa raspunda corect. Din pacate cifrele au aratat acelasi procent de 2,5%, concluzia fiind aceea ca este foarte greu sa te pui in papucii celui din fata ta si sa vezi lucrurile din perspectiva sa. Nu este “rocket science” cum ar spune unii, e o concluzie de bun simt, insa cu toate acestea alegem sa o ignoram, mai ales cand devenim implicati emotional intr-o discutie in contradictoriu.

Ce se intampla atunci? Brusc ne asteptam ca “agresorul” nostru sa ne inteleaga exact situatia si sa actioneze exact asa cum ne-am astepta noi. Si ce surpriza neplacuta cand lucrurile nu sunt asa cum le asteptam J- vorba bancului “ -Da, draga- Costele, acum nu ma asculti, nu? –Da, draga, cum spui tu”.

De la o vreme incoace ma ajuta foarte mult ca in loc de reactia spontana de atac=aparare sa ma gandesc pur si simplu la motivele pentru care o anumita persoana  a reactionat intr-un anume fel fata de mine. Mai ales in situatii dificile, in care probabilitatea sa te simti atacat este mult mai mare.

Dupa cum stim, sau nu, cand ne simtim amenintati, reactionam dupa modelul ataca, fugi sau fa ape mortul- ni se trage de demult J, de la stramosii nostri.

Eu sunt genul de persoana care ataca la atac, si  deoarece pentru unii s-ar putea sa fie amuzant sa vada o mana de om cum devine “magarul violent” , m-am reorientat spre un comportament mai puternic constructiv.

Iata ce m-a ajutat pe mine sa am o relatie mai buna cu cei din jur:

• ·         Cand identifici o situatie cu potential de alerta  (conflictuala) in care esti implicat/a direct, in primul rand gandeste-te care sunt motivele ce au determinat persoana de langa tine sa reactioneze asa cum nu ti-ai fi dorit- pentru asta va trebui sa asculti, pe bune! Jsi chiar sa te pui in papucii acelei persoane, din nivelul tau de intelegere
• ·         Gandeste-te care sunt motivele ce te-au condus pe tine sa ajungi in acel context
• ·         Intelege si constientizeaza ca motivele tale sunt diferite de motivele celui din fata ta
• ·         Adu discutia la un sens comun
• ·         Explica ce te-a determinat sa actionezi asa cum ai facut-o si cum intelegi tu ca persoana a fost afectata sau viceversa, cum te-a afectat pe tine comportamentul unei anumite persoane
• ·         Asigura-te ca aveti aceeasi intelegere si trageti concluzii de comun acord, care sa fie win win pentru ambele parti.

Tot timpul m-au ajutat sa ies “nesifonata” din astfel de situatii  doua intrebari:

1. -          Ce stiu?
2. -          Ce este ceea ce cred ca stiu?

Cel mai bun exemplu pe care il pot da este din viata personala, si face referire la acele situatii in care inca nu ma inteleg cu mama mea, care are o parere total diferita fata de a mea. Pe vremuri ne-am fi certat si apoi aveam un joc de genul “care cedeaza primul”- evident era mama, caci ea avea minte, spre deosebire de altii J.

Acum, daca nu ne intelegem, ii explic de ce gandesc intr-un anumit fel si ce anume m-a facut sa gandesc asa. Mama explica mai rar insa ce s-a schimbat enorm este faptul ca intelege de ce iau anumite decizii si daca nu este de acord imi explica de ce. Nu este cazul sa mentionez ca este cea mai scumpa fiinta de pe Pamantul asta pentru mine acum, deoarece de ani buni de zile suntem ca o echipa cu aceeasi inima- sper sa fiu si eu la fel pentru fiica mea J.

Ei bine, sper sa va ajute ce m-a ajutat pe mine- si daca aveti alte Solutii, why not share? J

Seara frumoasa tuturor!

Catalina
                                                    English version :)

I was thinking of my daughter these days and of how sweet she is now,  in the “Why?”s period- especially when he asks me “what is THAT, mommy?” pointing out her little finger towards my guests at home:)))).

The part I enjoy most is that when she follows my advices only if she understands the Why behind them.

For example, if I ask her not to drag that glass of water off the table, she most certainly will. Instead, if I tell her that the glass is too big for her hands and she will get wet by dragging it off the table, somehow, miraculously, she listens to my advice and leaves it in place.

Well, carrying forward the idea, I was also thinking about the nature of the communication relationships between adults and about the fact that, somehow, we’ve lost the why.  We rarely take the time to explain our actions and what “helped” us think in a certain way, a way that maybe was totally out of our interlocutor’s mind, especially when we have different points of view or when the situation escalates to conflict.  

These days I was learning on edx.org about the science of everyday thinking and in one of their modules I found out just how important it is for us to get the right clues in order to help our brain to understand a particular situation.  It was on this online class that I found out about one interesting experiment:

• ·         In Phase 1: the investigator, in front of an auditorium, is asked to perform for a room full of people, by tapping out a tune for everyone to hear. The song is "Twinkle, Twinkle Little Star" -he let us knew the title before he did this. All went well, we felt that this was precisely the music he told us would be.
• ·         In Phase 2: the researcher didn’t tell us which song he tapped in his performance and in the end he asked us to infer what the song was about.

  

      What happened? Out of a hundred students, only 2,5% guessed the song title and guess what: this experiment was first dated in 1980, when Elisabeth Newton tried it for the first time, expecting that 50% of her audience would respond correctly to the second part. Unfortunately figures showed the same percentage of 2.5%, the conclusion being that it is very hard to put yourself in the shoes of your interlocutor and see things from his perspective . It is not "rocket science" as some would say, a comon sense conclusion, but nonetheless we choose to ignore it, especially when we become emotionally involved in a controversy.

What happens then? Suddenly we expect our "aggressor"  to understand exactly our situation and act exactly as we expect us to do. What an unpleasant surprise when things don’t turn out the way  we expect them to J-just like the joke: “ Yes, dear – You’re not listening to me, are You? -Yes, dear, it’s like you say” .

As the time past by, what really helped was having a different approach for conflicts- now, instead of using attack as a defensive behavior, I simply think about the whys- the reasons that might have conducted my interlocutor’s behavior towards me. The whys helped me especially in those difficult/conflictual situations, when the probability for me to feel under attack was bigger.

As we all know, or not, as we feel threat, we act upon the model ” attack, run or play dead” –it’s in our ancient brain.

I’m the attacker kind of person and, as for some of us might be funny to see such a tinnish person like me becoming “the violent donkey”, I’ve switched my behavior toward a constructive side.

Here's what helped me having a better relationship with people around me, and my advice for you:

·                     ·          When you identify a potential alert situation (or conflict) in which you are directly involved, first think about the reasons that led the person next to you to react in a way you haven’t wished for- now is the time for you to listen, like really listen!  :) and even put yourself in the shoes of that person  (in your level of understanding)

·                     ·          Think about the reasons that led you in that context

·                     ·          Understand and realize that your reasons are different than the reasons your interlocutor has

·                     ·          Bring the discussion to a common acceptance

·                     ·          Explain what caused you to act as you did and how you understand that the person was impaired or vice versa, how did the conduct of the other person affected you

·                     ·          Make sure you have the same understanding and draw some constructive conclusions, so that the final agreement would be win win for both parties.

I have two questions that helped me getting out “safe” from situations like these:

1.       What Do I Know?

2.      What is it that I Think I know?

The best example I can give you is from my personal life, and refers to those situations where my “aggressor” was my mom, having totally different opinions from mine. Once, we would have had a verbal “fight” followed by the “who gives up first” game – of course, it was always my mother to give up first because she had a brain she used, unlike others :).

Now, if we don’t manage to get to a similar point of view, I explain her the whys that led me to a certain conclusion. My mom still gives me her whys rarely but the important thing is that she understands the reasons behind my decisions and if she still disagrees she tells me why. There is no need to mention that she is the top three dearest persons of all for me on this planet, my team mate, my heart- I hope to be able to reach the same level with my daughter too :) .

Well, I hope that what helped me helps or will help you and if you have some extra sollutions, why not share? :)

Have a great evening, everyone!

Catalina

Motivatie vs. Implicare personala

Va povesteam ieri despre cat de bine ar fi daca nu am conditiona implicarea profesionala de zona emotionala, pentru a nu ajunge sa traim scenariul “daca imi pasa fac, daca nu – nu.” Este bine sa avem acea implicare emotionala, care ne ajuta sa facem pasul de la Good la Great, insa cum emotionalul este o moneda cu doua fete, este indicat sa stim si cand nu ne mai este aliat.

Din perspectiva mea, emotionalul este foarte puternic legat de motivatie.

Motivatia poate fi de doua feluri:

·         Externa : remuneratie, beneficii etc – poate fi controlata de tine pana intr-un punct (ex. Negocierea salariului la angajare);

·         Interna- este controlata in totalitate de tine fiind puternic legata de valorile personale (ex. Esti o mamica singura, mama si tata pentru copilul tau- trebuie sa fii top performer, in primul rand pentru a fi un bun un exemplu de urmat). La fel ca sursele puterii, motivatia ce vine din interior confera o valoare mai mare, fiind un combustibil pentru distante lungi.

Ei bine, sunt mai multe situatii in care motivatia se poate intoarce impotriva noastra:

·         Cea externa:

o   Un pachet salarial mai mic decat asteptarile personale, un mediu de munca toxic, evolutia economica, probleme in familie etc.

- Ne poate pune "bete in roate" mai des, dat fiind faptul ca depinde de mediul extern, pe care nu il putem influenta prea mult.

- Prezinta un risc mai mare deoarece nu este suficient de puternica incat sa ne faca sa actionam mai repede pentru a ne ridica standardele in conformitate cu asteptarile si ne poate agata intr-o zona de confort.

·         Cea interna:

o   Cand constatam ca valorile personale nu se mai regasesc pe aceeasi lungime de unda cu valorile companiei pentru care lucrez.

- Este mult mai puternica, ne ajuta sa actionam mai repede si sa nu ramanem cantonati intr-o zona de confort.

Ce avem de facut? Pai de cele mai multe ori, poate inconstient, evaluam situatia: “pot sa traiesc cu asta?”, “ pot mai mult?”, “locul meu mai este aici?” etc.

Raspunzand putem ajunge in 4 situatii:

1.       Nu mai sunt motivat, decid sa plec si actionez ( motivatie externa sau interna)

2.       Nu mai sunt motivat insa castigul este daca raman deci nu plec (predominant motivatie externa)

3.       Sunt motivat, raman si imi fac treaba atat cat mi se cere (predominant motivatie externa)

4.       Sunt motivat, raman si imi fac treaba excelent (predominant motivatie interna)

Ce fac mai departe? Aleg.

Ei bine, sansele sa raman in scenariul 4 pe termen lung si deci sa devin o valoare sunt mai mici daca conditionez implicarea profesionala de factorul emotional. In schimb, daca alegerea mea este sa ma implic in ceea ce fac ca valoare personala, iar pasiunea pe care o aduc sa fie ingredientul pentru “extra mile”, sansele sa ajung si sa raman in scenariul 4. si deci sa fiu o valoare sunt mult mai mari.

Sa va dau un exemplu: vanzatorii din micile magazine de cartier. Avem doua scenarii, in conditii similare de salariu, program, tipologie vanzator:

·        1.  Intri in magazin, vanzatorul este acru, abia daca te baga in seama, nu-ti raspunde nici macar la salut, iti da ce vrei si imediat ce ai primit restul iti intoarce spatele. Ce vrei, salariul este mic, deci faptul ca este total dezinteresat este complet justificat pentru el.

·        2.  Intri in magazin, vanzatorul te saluta, te ajuta sa iei cel mai bun produs, are rabdare, iti ofera informatii si chiar daca nu cumperi te saluta cu aceeasi bunavointa.

Care sunt sansele sa reveniti la primul si care sunt sa reveniti la al doilea?

Ce magazin credeti ca are mai multi clienti?

Ce magazin credeti ca are un profit mai mare pe termen mediu si lung?

Care dintre cei doi angajati este sabotat de propria-I motivatie ?

Intrebarile pot continua, cred ca intuim atat din punct de vedere angajator cat si angajat care este persoana cu o valoare mai mare atat din punct de vedere material cat si personal.

Acum haideti sa luam acelasi scenariu, iar pentru primul angajat sa schimbam putin datele problemei: de la “daca imi pasa ma implic- nu sunt motivat, nu am de ce sa ma implic”, trecem la “ma implic chiar daca nu sunt motivat, pentru ca tine de valoarile mele personale”- cum credeti ca s-ar descurca acelasi vanzator? Il mai vedeti la fel de departe fata de al doilea acum? Dar daca pe langa implicarea ca valoare personala ar aduce si pasiune pentru ceea ce face prin simplul motiv ca adora sa interactioneze cu oamenii? Ar mai fi Good sau il vedeti de Great?

Deci, cum credeti ca este mai bine: motivarea sa atraga implicarea sau implicarea sa atraga motivarea? Cine voteaza varianta doi sa ridice mana J.

Stiu ca ceea ce va spun s-ar putea sa para contrar firii, insa cred cu tarie ca profesionistul adevarat se regaseste in citatul de mai jos:

Tu ce parere ai?

Seara frumoasa iti doresc,

Catalina

Implicare = Imi pasa. Implicare= Imi pasa?

Hey guys,

Abia asteptam sa ajung la voi astazi- am avut o revelatie J.

Mi s-a intamplat si mie si nu o singura data sa nu ma pot rupe de munca dupa ce programul este terminat. Am momente cand si la cateva zile raman agatata intr-o situatie care ma macina si nu-mi da pace si cam de fiecare data tata reuseste cumva sa ma deconecteze sau macar sa ma faca atenta ca nu e ok ce se intampla cu mine sufleteste, ajutandu-ma sa revin la sentimente mai bune pentru ca da, sunt multe lucruri minunate in viata si sunt mai aproape de noi decat ne imaginam.

Mai nou m-am regasit in pozitia de observator pentru colegi de-ai mei care patesc cam acelasi lucru si desi intentiile sunt minunate, pentru ca isi doresc –la fel ca si mine – sa faca ceva extraordinar, sa gaseasca acea solutie minunata pentru toata lumea, sufera mai mult decat este cazul cand intamplarea face ca rezultatul sa nu fie cel asteptat.

Frustrarea este maxima pentru ca stii ca dai 100%, 1000% si cu toate astea…nu se intampla ce te astepti sa se intample.

Si atunci, ce este de facut?

In primul rand sa constientizam ceva: toate experientele pe care le traim au doua surse de influenta – interioara, ce tine de noi si externa, ce tine de factori pe care nu ii putem controla.

Cu alte cuvinte nu putem controla 100% ce se intampla in jurul nostru. Da, stiu, este un adevar greu de acceptat insa we have to deal with it, ce sa zic J.

Ei, revelatia aici m-a lovit: oare pentru noi, cei ce ne agitam “ca balena in termos” la locul de munca, este clar faptul ca, daca ne implicam in ceva anume, putem avea aceleasi rezultate fara sa ne punem si sufletul pe tava?

Ce s-ar intampla daca in loc sa gandim “imi pasa si de aceea ma implic” (deci conditionarea implicarii de motivatie) ne gandim la “ma implic pentru a rezolva situatia asta- ca regula de business, chiar de personal branding daca doriti”? Care este diferenta? Detasarea emotionala este diferenta si iti poate salva sanatatea.

Nu ma intelegeti gresit: este minunat sa pui suflet in ceea ce faci insa trebuie sa ai capacitatea de a pune exact atata suflet cat este safe pentru tine. Pentru ca daca implicarea emotionala este mai mare decat atat, vorbim deja de stress iar urmarile unui job stresant cred ca le putem deduce.

Va dau un exemplu: haideti sa ne gandim la cum ar fi ziua unui medic care sufera pentru fiecare pacient in parte si caruia I se intampla sa ii mai si vada stingandu-se din viata. Daca i-ar pasa mai mult decat ar fi safe pentru el, ar rezista sa mai faca aceasta meserie atat de grea? Daca se implica in tratarea acestor persoane dar are totusi o limita emotionala de care tine cont pentru a fi lucid, este mai putin profesionist? Parerea mea este ca nu. Cred ca un profesionist adevarat are in perspectiva intotdeauna binele clientului (fie ca este intern sau extern), da dovada de implicare dar si de o gandire lucida- orientata catre solutii, pentru ca pana la urma in asta sta esenta unor bune rezultate profesionale.

Indiferent de job-ul pe care il ai nu uita sa te implici- dar nu conditiona niciodata implicarea de “imi pasa” ci de rolul tau si de faptul ca daca vrei sa faci un job la superlativ  asta este calea.

In plus, prin renuntarea la “imi pasa si de aceea ma implic”(conditionare) si prin trecerea catre “ma implic -ca regula de  business” vei reusi sa fii implicat in permanenta, pentru ca “motivatia (“imi pasa”), la fel ca si dusul, nu dureaza – de aceea o recomandam zilnic” (Zig Ziglar) J.

Daca simti ca esti in acea zona de stress, te pot ajuta. Trimite-mi un email/ lasa-mi in comment adresa ta de mail si iti voi trimite un intreg material conceput personal despre stress-ul la locul de munca si cum il putem diminua.

Seara frumoasa iti doresc si linistita!

Catalina

Triunghiul dramei

Ca tot am vorbit despre autenticitate, va propun astazi o noua tema: sinceritatea J.

Un comportament aparte mi-a atras atentia si il observ din ce in ce mai des. Face parte din categoria “sa arunce piatra cel care…” si face referire la noi si la comportamentul nostru in momentul in care relatia noastra cu o anumita persoana nu mai este tocmai sincera- stiti voi, plecand de la mici barfe “inofensive”, pana la situatii in care lipsa de caracter poate avea valente deosebite.

Banuiesc ca ni se intampla tuturor sa mai scapam cate o rautate, mai mult sau mai putin. Ok, avem pareri si pareri, gresim fara sa vrem neaparat si la randul nostru suntem supusi greselilor altora- it’s called life. Interesant este ce se intampla cu noi dupa, daca destinatarul nu este de fata cand …se intampla J. Ei bine, cred ca este momentul sa vorbim despre triunghiul dramei, al lui Karpman.

Da, stiu, l-am extins putin. Rabdare, explic imediat si de ce J.

Ei bine, sa va zic care este logica acestui triunghi: pe scurt, deseori in viata suntem pusi in fiecare dintre rolurile de mai sus: VICTIMA, AGRESOR sau SALVATOR. O sa ma rezum la aceste 3 roluri in ceea ce urmeaza mai jos.

VICTIMA

Victima vine la noi si ce credeti ca face? Are nevoie de ajutor, de un SALVATOR. Ati trait-o de nenumarate ori- numai ganditi-va astazi cate sfaturi ati dat: “eu l-as da afara”, “iti recomand eu un stilist bun, o sa iti placa sigur”, “medicul asta nu este bun de nimic, am patit-o si eu cu el”,  etc etc.  Ei bine, daca nu ati constientizat, din SALVATOR  tocmai ati devenit AGRESOR. De ce AGRESOR? Pai sa va dau un exemplu: cine credeti ca este de vina daca solutia nu merge? O da, voi J. Asta este rolul victimei: sa se absolve de orice responsabilitate in luarea deciziei, sa colecteze toata energia voastra si sa gaseasca noi vinovati (agresori). De ce? Pentru ca este foarte comod sa fii victima, sa te compatimeasca lumea…mmmm…nooot!

Cum identificam VICTIMELE? Simplu, cand incep insiruirea de intamplari puneti o intrebare simpla: daca a comunicat si a discutat tocmai cu asa zisul AGRESOR. Intuiti raspunsul, va fi NU.

SALVATORUL

Salvatorul este persoana care da Solutii si care cauta sa ii faca pe plac victimei, sa-I asigure confortul. Ce nu realizeaza este ca de cele mai multe ori rolul acesta il transforma in AGRESOR. Agresor fara de presupusul agresor, deoarece comportamentul/atitudinea sunt agresive fata de aceasta persoana fara un motiv personal, fie ca vorbim despre o vorba sau chiar despre un comportament ce presupune aversiune etc.

Salvatorul este vlaguit de energie de catre victima.

AGRESORUL

AGRESORUL este cel mai des intalnit rol- ajunge sa fie jucat si de VICTIMA si chiar si de SALVATOR- nu cred ca necesita descriere J.

PUBLICUL

Publicul este folosit peste tot, in grupuri mari- si destul de des in media, ca terta parte. Ar fi ok daca ar avea toaaate informatiile la indemana dar de cele mai multe ori primeste doar o parte a povestii si ajunge sa contribuie la o manipulare a optiunilor personale- spre exemplu,  mai nou nu ma mai uit la TV decat daca vorbim despre emisiuni culinare, programe gen discovery sau desene animateJ.

So…

Cum este cel mai indicat sa ne pozitionam in momentul in care ne identificam cu unul dintre rolurile de mai sus?

Personal, cand am aflat prima data despre triunghiul dramei m-am gandit la Salvator, ca intentiile sunt ok pana la urma dar nu, solutia este sa ne pozitionam in afara triunghiului- and that’s why I love coaching J. Cu alte cuvinte, incurajati victimele din jurul vostru sa isi rezolve disensiunile discutand cu cine trebuie. Feedback-ul in public si pe deasupra si neadresat “beneficiarului direct” este urat, cah cah cah J.

Am sa mai fac o paranteza aici. Ati observat cum se schimba comportamentul victimelor fata de agresori (si mai ales al agresorilor fata de victime)? Acea distanta luata dintr-o data, suntem prieteni dar nu prea mai suntem…daca nu gaseati sursa problemei, tocmai v-am descris-o mai sus- si daca nu ati fost implicat/a deschis intr-o discutie, cel mai probabil ca la un moment dat, cu sau fara stirea voastra, ati fost AGRESOR J.

Am trait-o si eu chiar recent. Ce am facut? M-am gandit la ce as fi putut face de am fost identificata drept agresor si surprinzator, in loc sa ajung victima, chiar am inteles ce aveam de facut pentru a indrepta situatia- ceea ce va doresc si voua J

Cu drag,

Catalina

“Be yourself- everyone else is taken” – despre autenticitate

Astazi am avut un debate foarte interesant in echipa despre cat de important este sa fii autentic.

La o prima discutie toata lumea a afirmat ca autenticitatea este parte din noi si ca nici nu este subiect de discutie pentru ca toti suntem autentici- e de bun simt, pana la urma.

Ough, really? J

Desigur, discutiile au avansat pentru ca am inceput sa ne punem intrebari si sa ne dam raspunsuri precum “pai,…depinde de situatie, de oameni, ca stii tu, in zilele noastre…e greu sa fii autentic, lumea vrea altceva”. So, pana la urma cum o fi? J

Din punct de vedere echipament va pot spune cu mana pe inima ca suntem dotati cu tot ce trebuie- avem pana si un set simpatic de neuroni , “neuronii oglinda”, fara de care nu am sti sa socializam, nu am sti ce este empatia si nu am fi aici, fara nici un semn de indoiala. Nu pot sa nu ma intreb: daca Dumnezeu ne-a lasat asa, oare de ce conditionam autenticitatea personala?

Ce inseamna sa fii autentic pana la urma urmei?

Inseamna sa faci ceea ce esti, acel “walk the talk” despre care va povesteam mai devreme si inca ceva:  sa fii autentic presupune sa renunti la masca, la filtre, la prejudecati, la credintele limitative si la tot ceea ce crezii ca te poate ajuta sa vezi, realmente sa vezi persoana care iti sta alaturi si sa te lasi vazut la randul tau.

Stiti cand suntem autentici  100%? Cand ne nastem, acel urlet din plamani este primul nostru contact cu lumea si este autentic. Mai departe, bebelusi, copii fiind, suntem autentici. Cand vrem sa descoperim, sa invatam,  cand o intrebam pe mama de ce este asa de urata pisica aia, de ce vrea doamna sa ma traga de obraji daca mie nu imi place, de ce trebuie sa invat pentru o materie daca mie nu imi place? De ce trebuie sa fac ce nu imi place? Ei bine, usor usor invatam sa ne integram in societate si tot la fel sa renuntam la sine. Asta daca nu ne oprim din drum pentru a reveni la …noi.

Cei mai norocosi oameni fac ce sunt si ce le place. Urmeaza cei ce se regasesc si redevin autentici prin ceea ce sunt si ce fac. Sunt si cei care, desi constientizeaza ca nu sunt impliniti si ca nu rezoneaza cu ce fac, sunt limitati de fel si fel de preconceptii, astfel incat nu fac nimic pentru a redeveni eisi cei ce nici nu isi doresc sa fie autentici.

 Iata mai jos un exemplu care mi s-a parut potrivit:

M-am intrebat si eu de multe ori daca am actionat in diverse situatii intr-un mod autentic si formula pe care am gasit-o pentru a ma apropia cat mai mult de ideea de a fi autentica este aceea de a pune capul pe perna linistita seara, fiind impacata cu mine insami- cred ca corpul nostru stie sa ne avertizeze cand ne abatem de la sine asa cum stie sa ne spuna ca ne e sete cand are nevoie de apa J.

Unul dintre colegi chiar m-a rugat a fac un debate pe blog, despre ce parere aveti despre autenticitate, astfel incat va invit sa comentati pe marginea acestui subiect- cum stim daca si cand suntem autentici? Ne dorim sa fim autentici? Ce reprezinta autenticitatea pentru fiecare dintre voi?

Astept cu drag raspunsurile voastre !

Catalina