sâmbătă, 31 octombrie 2020

Cand Pionul devine Regina

 




Sahul a fost dintotdeauna unul dintre sporturile mele preferate. Cred ca aveam 5 ani cand mi-a pus tata prima data tala de sah in fata si mi-a explicat pentru prima data regulile de joc.

La acea varsta ma fascinau mai mult piesele si cum erau sculptate in lemn, decat aveam capacitatea sa inteleg mutarile complexe ale unui cal, spre exemplu J. Tin minte si acum frenezia cu care am capturat primul pion de pe tabla de sah, prima mea victorie “memorabila”. Ulterior am inceput sa inteleg complexitatea jocului si acum, dupa 30 de ani plus, inca pot spune ca sunt un rookie.

 

Cele mai bune lectii de viata le asimilam daca ne sunt predate prin joc, joaca sau povesti si pot sa spun cu toata deschiderea ca sahul a fost si este pentru mine unul dintre cei mai buni invatatori. In Evul Mediu a fost interzis de Biserica pentru cateva secole, tocmai pentru ca era considerat un joc de elita de catre nobili. Pentru cei ce nu au avut inca placerea jocului, sahul este un razboi inchipuit, purtat intre minti luminate, pe o tabla avand 64 de patratele. Fiecare piesa are o putere mai mare sau mai mica, reguli de joc si se sacrifica la momentul potrivit pentru a proteja regele, cea mai neajutorata piesa. Jocul se termina cu Sah Mat, atunci cand primul rege este capturat.

 

Si astazi vreau sa va vorbesc despre piesa din linia intai: Pionul.          

 

·      ·       Pionul este soldatul devorat, gata primul să-şi dea viaţa în focul luptei. Pionul este omul simplu, sarac si cinstit, una dintre cele mai firave piese.

·       ·       De multe ori am intalnit jucatori care, odata ce au pierdut regina, au renuntat la intreaga partida, dar nimeni nu a oftat cu aceeasi patima atunci cand a sacrificat sau a pierdut un pion. 

·       ·          Este predictibil in mutari, avand orizonturile atat de limitate, incat foarte greu reuseste sa “surprinda” adversarul cu ceva. 

·       ·       Pe scurt, atunci cand este Singur, un pion nu poate sa incurce mai cu nimic si isi poate termina destul de rapid rolul pe tabla de sah, daca este vazut ca o piesa singulara, lipsita de puteri.

 

Sunt oameni printre noi care ajung sa se comporte fix ca un astfel de pion: se simt fara putere, au multe limitari, se asteapta la putin si nu se pot bucura de o viata frumoasa. Si poate ca si noi am avut astfel de momente.  Insa, la fel ca in viata, si pe tabla de sah Pionul poate face schimbari dramatice si poate decide soarta intregii partide.

 

Dat fiind faptul ca nu au posibilitatea sa dea inapoi, scopul lor este tocmai acela de a se transforma intr-o piesa de valoare mai mare, care sa ajute la castigarea jocului. La fel ca tine. Pentru ca da, acesta este scopul tau in viata. Te nasti pion si prin tot ceea ce faci, cauti sa iti cresti valoarea, pentru ca doar asa poti fi acolo cand vei castiga partida. Ai datoria sa fii acel pion care moare doar ca sa isi creasca valoarea si sa strige SAH MAT.

 

Vrei sa stii cum poti face asta? Pai, si in viata, la fel ca in joc:

 

·       ·       Apara-te cu ajutorul altor pioni sau chiar cu ajutorul pieselor mai grele. Nu ai ajutor? Il cauti!

·       ·       Avanseaza fara exceptii si nu uita ca nu poti da inapoi- deci calculeaza bine inainte care este momentul tau, cine te apara.

·       ·       Ajuta-ti echipa atunci cand are nevoie sa elimine o amenintare pe tabla ta de sah

·       ·       Devino bariera in calea adversarului, atunci cand este nevoie sau chiar o amenintare, pentru ca ai puterea asta!

·       ·       Fii perseverent, chiar daca vorbim despre pasi mici- important este ca ei sa fie siguri.

·       ·       Nu renunta! Tinteste sus, oricat de greu ti-ar parea!

·       ·       Cu cat te vei apropia de capatul opus al tablei, cu atat mai mult adversarul se va napusti asupra ta- este un moment bun sa stii ca te poti baza pe piesele mari, care iti vor fi alaturi si se vor sacrifica pentru tine- tine sus nivelul de incredere si fa miscarea atunci cand este prielnic.

·       ·       Odata transformat, castiga partida!

 

Ei bine, unde vreau sa ajung cu povestea: una dintre cele mai faine experiente avute intr-un astfel de joc, la fel ca si in viata, este sa reusesti, ca jucator, sa transformi acel Pion in orice piesa iti doresti- de cele mai multe ori in Regina, cea mai puternica piesa de pe tabla de sah. In viata jucam dupa reguli similare, iata de ce iubesc acest joc. Si nu de putine ori am castigat partide tocmai pentru ca am avut puterea sa transform un astfel de Pion. Si nu, nu sunt genul de jucator care inchide partida cand pierde Regina, ci care o castiga dupa ce pierde Regina. Pentru ca de multe ori, chiar daca parem vulnerabili, suntem in pozitii care chiar ne permit sa castigam jocul, DACA:

·      ·       Nu renuntam,

·       ·       Ne mentinem mintea limpede

·       ·       Ne uitam la punctele slabe ale adversarului si le transformam in puncte de forta pentru noi

·       ·       Gandim mutarile in avans

·       ·       Avem rabdare si suntem perseverenti.

 

Doar asa, ne putem ridica de la masa castigatori. Si da, sa dam savurosul SAH MAT. Cine este gata sa jucam o partida? J

 

 

Pe curand!

 

C


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu