Walk the talk

Cand aud aceste 3 cuvinte ma gandesc instantaneu la una dintre cele mai bune prietene pe care o persoana le poate avea.

Mai presus de prietenia dintre noi insa este un imens sentiment de respect pentru tot ce reprezinta pentru mine aceasta persoana minunata, iar acest respect vine din stilul ei de viata, transpus in trei cuvinte:”walk the talk”.

Cu alte cuvinte, fii ceea ce predici.

Ai asteptari inalte? Livreaza la standarde inalte. Ai valori personale? Nu face rabat de la ele, indiferent de circumstante.

Vorbeam mai devreme despre faptul ca realitatea este relativa (naïve realism) si ca nu putem raporta realitatea personala la cea pe care o au cei de langa noi. Ei bine, este valabil pentru ce este “afara”. Pentru ce este in interiorul nostru, totul este cat se poate de real, de clar.

Este adevarat faptul ca cei ce cunosc fericirea o gasesc in interior, prea putin afara. Laura mi-a povestit despre o intamplare interesanta, o pilda buna: o batranica avea grija de doi nepoti. Acestia au crescut si s-au indepartat de la valorile pe care ea s-a straduit atata amar de vreme sa le transmita acestora. Au inceput sa bea, sa mearga din ce in ce mai des prin cluburi, sa foloseasca droguri, sa vorbeasca urat- intelegeti imaginea. Intr-o dimineata, in timp ce se intorceau din club, au gasit-o pe batrana, fara ochelari, orbecaind pe afara si au intrebat-o “Bunica, ce cauti la ora asta a diminetii afara?”. “Caut un nasture”, spuse ea. “Pai ce sa caute nasturele afara? In casa trebuie sa fie!” spusera ei zambind batjocoritor, la care batranica le-a raspuns “ Imi caut nasturele asa cum va cautati si voi fericirea- afara”.

Ei bine, cred ca morala este destul de evidenta, iar o mare parte a echilibrului interior este dat de valorile personale si de cum ne raportam la ele in relatia cu cei din jur. Tot de aici ne tragem si seva pentru o trasatura de character “rara avis” these days: verticalitatea.

Tu ai avut momente in care a trebuit sa renunti la valorile tale? Gandeste-te bine inainte sa raspunzi si apoi gandeste-te la modul in care te-ai simtit. Cred ca te-ar mai interesa sa iti faci un exercitiu de recurenta, pentru ca daca raspunsul este “Da”, conteaza si cat de des este acest “Da”. Stii de ce , nu-I asa? J

Pana data viitoare, nu uita: “walk the talk”!

Catalina

Naïve realism si Pygmalion

        

Zilele trecute faceam un curs foarte bun pe un site pe care vi-l recomand daca sunteti interesati de zona asta de dezvoltare personala- www.edx.org.

La un moment dat ceva mi-a atras atentia in mod deosebit- un Lector de la Universitatea din Queensland, Jason Tangen, a adus in discutie subiectul Naïve Realism- un concept conform caruia realitatea nu este aceeasi pentru toata lumea, ea fiind data de suma experientelor fiecarui individ in parte. Spre exemplu, liceul la care ati fost- este vazut cu alti ochi de fiecare dintre noi, pentru ca amintirea lui este data de experiente diferite, traite mai mult sau mai putin de oameni diferiti. Cu alte cuvinte, emotionalul este filtrul realitatii noastre.

Vorbea si despre faptul ca avem niste puncte comune de reper care sa ne ajute sa interpretam aceasta realitate, cum ar fi culorile, care in realitate nici nu exista, ele fiind doar niste perceptii ale unor frecvente ale luminii in creierul nostru.

Bun, atunci, daca lumea este diferita pentru fiecare dintre noi, bazata in mare parte pe acceptiuni comune cu privire la mediul inconjurator,  dar populata de oameni care au trait in 100% din cazuri experiente diferite, de ce credeti ca avem tendinta de a-i judeca pe cei din jur prin prisma filtrului nostru personal?

De ce credeti ca daca pentru mine implicarea intr-un proiect pre exemplu este parte a brand-ului personal ar trebui sa fie la fel pentru toti cei cu care lucrez? Ati observat cazuri in care ati fost dezamagiti de cei din jur pentru ca intr-o anumita situatie nu au reactionat cum ati fi facut-o voi?  Daca va amintiti cu siguranta va amintiti si de ce ati simtit: a fost frustrare, dezamagire…un amalgam de emotii.

Aveti persoane care nu obisnuiesc sa va raspunda la telefon si nici sa revina dupa ce sunati? E un exemplu bun, am cateva cunostinte care nu reactioneaza prea bine atunci cand traiesc astfel de experiente si ati spune “da, e normal”. Dar ce este normalitatea pana la urma? J

Ceea ce incerc eu sa va spun aici este faptul ca tendinta de a judeca oameni/situatii dupa chipul si asemanarea proprie nu este utila si nici constructiva- luati oamenii de langa voi exact asa cum sunt, cu bune si cu “rele” si acolo unde nu exista potrivire –comunicati. Spuneti ce va apasa, cum va face sa va simtiti si ce v-ati dori- dar pe un ton prietenesc. O astfel de abordare va ajuta sa construiti o relatie sanatoasa de prietenie/colegialitate/familie  asa cum doriti voi.

Aici mai am un exemplu bun- se numeste efectul Pygmalion sau comportamentul predictiv si o sa va spun o poveste.

La munca- va vine un sef nou- intrebati ce si cum, daca e integru, capabil si primiti fel si fel de pareri.

Sa spunem ca vi se spune ca are toane si ca ii place sa urle la angajati, nu are un comportament “people oriented” si ca mai bine ar fi sa va feriti de acest personaj “minunat”. Acum imaginati-va prima voastra intalnire cu acest sef. Ce simtiti? Ce i-ati spune? Credeti ca ar simti ca va uitati ciudat la el? J

 Eu zic ca da, pentru ca nonverbalul nu poate fi controlat la fel de usor precum verbalul si fara sa vreti ii veti transmite niste semnale de aparare/atac. Persoana respectiva va simti la randul ei ca nu sunteti autentici, ca va controlati, poate ca va uitati ciudat si va avea ceva suspiciuni sau “bad chemistry”- si nu cred ca mai trebuie sa continui pentru ca va imaginati ce va urma.

Iata pe scurt cum functioneaza efectul Pygmalion:

Aveam un obicei foarte prost la munca- de cate ori preluam o echipa fostul “sef” imi facea o descriere a oamenilor- cu alte cuvinte imi spunea care e ok, care nu, de ce nu si asa mai departe. Am eliminat procesul asta la preluarea de echipe pentru ca am observat ca ma influenta negativ  si plecam din start pe o pozitie de agresivitate fata de anumiti oameni care cu siguranta mie nu imi gresisera cu nimic. Si ma bucur tare mult ca am facut-o pentru ca asa am avut ocazia sa vad cum “oi negre” au ajuns sa fie percepute drept oameni de baza in echipa, prin simplul fapt ca cineva le-a acordat incredere. Nici un hot nu este hot pana la probe, noi de ce ne-am eticheta intre noi?

Sfatul meu aici este simplu: trateaza fiecare om ca sic and ar fi unul de nota 10 si cu siguranta se va ridica la inaltimea asteptarilor. Si daca nu o face din prima, ai rabdare- va invata.

Cu drag,

Catalina

Cum sa faci Amanarea sa lucreze pentru tine- partea 2

Hey again,

Missed me?

Didn’t think so J.

Iti povesteam ceva despre amanare si despre solutia mea “surpriza”. Ei bine, iata sfaturile pe care ti le dau si care la mine au functionat:

• ·         Incepe cu task-urile cele mai grele la inceputul zilei de lucru – energia este la capacitatea maxima atunci, creierul este odihnit, te concentrezi  mai bine si poti duce sarcina la bun sfarsit cu sanse mai mari;
• ·         Planifica din timp ce urmeaza sa faci- “fail to plan is plan to fail”. O statistica interesanta spunea ca 67% dintre oamenii bogati au To Do list in fiecare zi. Nu stiu daca conteaza, dar e o idee care merge de minune;
• ·         Renunta la sabotori (mailuri, colegi cu chef de vorba si da, nu o suna pe mama in prima parte a zilei J- cel putin nu daca ai treaba- asta e pentru mine J)) );
• ·         Oricat de greu/urat/ not appealing ar parea task-ul ala greu pe care trebuie sa il faci, cum-necum, incepe-l la timp! E cel mai pretios sfat pe care ti-l pot da!
• ·         Creierul uman este facut de asa natura incat sa nu lase lucrurile nefinalizate- cu alte cuvinte, daca ai ceva de facut pentru care nu ai starea necesara de creativitate/concentrare/ etc., important este sa  incepi la timp acel ceva, chiar daca nu il finalizezi si il lasi suspendat (pentru o perioada programata, controlabila deci, da? J ) . Creierul tau nu te va lasa in pace si iti va readuce aminte ca ai ceva de terminat. Exact asa cum am facut eu cu articolul de astazi- aveam de gand s ail termin maine dar credeti ca am reusit sa resist tentatiei? J

o   Gandeste-te la ceva ce ai inceput si nu ai terminat- ai ceva exemple, nu? Vezi? It works! J

·        

      Daca inca mai ai nevoie de tool-uri, iti propun un exercitiu de vizualizare (pe mine m-a ajutat la examene):

o   Imagineaza-ti ca ai terminat task-ul la timp, ca esti multumit de ce ai realizat si vizualizeaza reactia celor ce au fost implicati alaturi de tine. Cum e? Cum te simti? Ce iti doresti sa faci dupa?

o   Acum imagineaza-ti ca nu te-ai ocupat de acest task cand a trebuit:zi-mi care este rezultatul “vazut” de tine. Cum te simti? Dar cei din jurul tau?

§  Senzatiile sunt puternice nu? Este important sa faci exercitiul asta de cateva ori, te va ajuta sa iti antrenezi spiritul de competitie cu tine insuti, pentru a deveni un bun performer in a combate Amanarea.

·         Finally, daca amanarea se intampla din cauze neimputabile tie, pot fi mai multe situatii dar acum ma gandesc la:

o   Factori ce nu pot fi controlati (calamitati, evenimente meteo, coincidente nefericite etc)- asta e, se mai intampla si chestii d-astea in viata- aici nu stiu ce sa zic in afara faptului ca din orice putem invata ceva

o   Persoane de care ai depins in finalizare si care nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor- aici putem interveni prin setarea corecta a acestora de la bun inceput- vom vorbi si despre acest subiect.

Tu ce parere ai? Pe tine ce te ajuta sa renunti la Amare?

Seara frumoasa!

Catalina

Cum sa faci Amanarea sa lucreze pentru tine- partea 1

Buna dragilor,

Pentru ca am vorbit in articolele trecute despre Amanare, trebuie sa va marturisesc ceva: este inamicul meu numarul 1 J.

Ma feresc de ea ca de mere padurete, ca sa zic asa si cred ca toti avem perioade in care acest personaj ne pune bete in roate.

Ca orice om am si batalii castigate dar si pierdute. Cert este ca perseverez si nu ma las pana nu castig razboiul J.

Vreau sa va impartasesc ce m-a ajutat pe mine sa renunt la amanari, pe langa ce v-am povestit deja.

Pentru a putea face acest lucru, voi lasa acest articol neterminat- il aman- veti vedea de ce in articolul urmator.

So…see ya! J

Catalina

Don’t spend your time. Invest it.

Titlul asta este cel mai bun titlu pe care-l puteam gasi, mi se pare un excelent sfat de viata- tu ce parere ai? Mie imi place. Stii de ce imi place? Pentru ca este un alt fel de a vedea tot ceea ce traim si sustine in cateva cuvinte tot ceea ce mi-am propus sa construiesc aici. Da, se leaga si de time management si de zona de confort, sustine bine subiectul nostru de astazi J.

M-am gandit sa va vorbesc putin despre zona de confort, pe care imi doresc sa o legam de managementul timpului, pentru a invata cum sa investim in timpul nostru, in loc sa il irosim.

Va povesteam in articolul trecut despre Important si Urgent si despre cum e cel mai bine sa se intample lucrurile pentru noi: sa fie importante, dar nu urgente- ceea ce se traduce in planificare si executie in timp, nu pe principiul “ingrasam porcul in Ajun”.

Ei bine, haideti sa definim putin lucrurile discutate astazi aici.

Zona de confort- pe scurt este acea stare de latenta in care nu traim nimic nou- totul este sub control pentru ca nu vorbim deloc despre noutate.

Cuvinte/expresii cheie: 90% din populatie, la fel ca toata lumea, viata mediocra, supravietuire, teama, depresie, dar daca nu reusesc?, a te multumi cu putin .

Ei bine, pe scurt zona de confort este viata de zi cu zi in care nu se intampla nimic nou sub soare.

Ce se intampla daca iesim din zona de confort? In primul rand ne dezmortim. In al doilea rand invatam. In al treilea rand- ba nu, cred ca in primul rand- traim.

Cuvintele/expresiile cheie ale zonei de invatare sunt: incredere, vise, stil de viata, pasiune, realizabil, prosperitate, certitudine, cerul este limita, independenta financiara, implinire si multe multe altele.

Atunci cand o sa faceti pasul spre iesirea din zona de confort, tineti minte un lucru important: acceptam schimbarea pas cu pas, cu o floare nu se face primavara. Daca zona de invatare este mai mare de 50% decat ceea ce stim deja si putem controla, intram in zona de stress- si nu vrem sa ajungem acolo. Deci tineti minte: pas cu pasJ.

Odata ce invatarea devine experienta personala si ca atare intra in categoria “old news”, este important sa constientizam ca zona de confort tocmai s-a largit- deci, vorba reclamei, “Keep walking”:). 

Bun, acum ca am clarificat cum sta treaba cu zona de confort, iata care este rolul ei in time management. Ca ingredient al succesului, un time management bun merge de minune cu o persoana care este organizata in ceea ce face, stie ce face si stie ca daca nu stie poate invata. Ultima parte este un sfat bun de urmat pentru cei ce au prea multe activitati in primul cadran: important si urgent.

Important si urgent apare atunci cand:

• ·         Ai amanat prea mult o sarcina pana in momentul in care a devenit o corvoada prea mare pentru tine si trebuie sa o rezolvi urgent- caz in care rezultatele muncii tale sunt departe de potentialul tau;
• ·         Nu ai stiut ce sa faci si ti-a fost teama sa intrebi- caz in care esti prea ancorat/a in zona de confort si fie nu iti doresti sa inveti ceva nou, fie ai avut un obstacol in trecut care in timp s-a marit asemenea unui bulgare mare de zapada- si vom mai vorbi despre subiectul asta
• ·         Ai primit task-ul "pe nepusa masa", fara ca persoana care te-a delegat sa aiba o buna notiune asupra complexitatii acestuia, caz in care va trebui sa negociezi timpul de raspuns si dupa caz, autoritatea.

Cum putem scapa de Urgent daca ce avem de facut este si Important? Daca tine de influenta personala a situatiei in primul rand trebuie sa renuntam la amanari.

Personal fac ce am mai greu in prima parte a zilei si dupa ce e usor de facut. Astfel ma asigur ca cea mai buna parte a energiei mele se consuma pe ceea ce conteaza intr-o masura mai mare si sansa de a avea un rezultat frumos este maximizata.

Tu cum ai scapat de amanari?

Vom vorbi in cele ce urmeaza J

Cu drag,

Catalina

Ghici cine vine la cina

Astazi as vrea sa va scriu cateva vorbe despre principiul lui Pareto, conform caruia 20% din efort produce 80% dintre rezultate.

Fie ca lucrezi in domeniul vanzarilor, al consultantei, imobiliar, esti medic, manager sau ai oricare alta meserie, cu siguranta iti poti aminti cateva situatii in care ceea ce ai facut a contat cu adevarat.

In imobiliare aveam o vorba: ”raspunde la fiecare apel, deoarece poate fi apelul de 1 milion de Euro”. Pe principiul asta am facut si “troubleshooting” de centrale la 11 seara dar cum “clientul nostru stapanul nostru”… J

In vanzari, aproape in fiecare luna am avut parte de acel client care m-a ajutat sa imi fac targetul - contracte de vanzari servicii, creditare, name it. Si Doamne ce-i mai invidiam pe colegii care aveau acel zambet de om satisfacut cand ii “lovea” acelasi noroc…Da, erau si alte timpuri.

In management, am avut cel putin un om din 10 promovat, ca urmare a unui plan de dezvoltare facut si tinut impreuna- cele mai mari satisfactii de aici le-am primit.

Un medic salveaza cel putin o viata pe zi- priceless.

Un profesor are cel putin un elev/student care face diferenta in clasa si cel putin o clasa de elevi care au depasit limitele asteptarilor la intalnirile anuale de 10 ani.

Exemplele pot continua la nesfarsit- cert este ca Pareto are un principiu care inca nu a putut fi doborat, cel putin din punctul meu de vedere J.

Aveam la munca acum putina vreme o discutie cu sefa mea, despre activitatea anului ce tocmai s-a incheiat si printre altele mi-au rasunat in minte niste vorbe pe care cred ca o sa le am alaturi mult timp de acum inainte: “ important este sa faci lucruri care chiar conteaza, lucruri mari”. O alta persoana draga mie, avand o varsta onorabila, mi-a impartasit un principiu personal de viata “ fa ca fiecare zi din viata ta sa conteze- ca reusesti sa muti muntii din loc sau doar sa dai un pahar de apa unui om insetat, fa ceva care sa conteze, in fiecare zi”…

Ei bine, cred ca au dreptate: vreau sa fac in fiecare zi ceva care sa conteze cu adevarat. Din fericire am cel mai minunat copil din lume si un sot alaturi de care sa ma bucur (multumesc lui Dumnezeu) plus o familie minunata, deci jumatate de problema este rezolvata- mai trebuie sa gasesc solutia de a aplica acest principiu si in viata profesionala.

In management m-a ajutat Diagrama lui Eisenhower- da, acel Eisenhower, presedintele Statelor Unite ale Americii J 

  

El incadra activitatile in 4 cadrane, in functie de importanta si de urgenta lor:

Pentru cadranul 1: important si urgent- din categoria “Arde”, prioritatea devine 0, suflecam manecutele si ne apucam de treaba. Ai altceva de facut in acel moment? Nu se pune, ti-am zis: arde!

Pentru cadranul 2: important dar nu urgent, planificam din timp si ne asiguram ca facem treaba buna – in functie de “puterea functiei” putem delega pentru a ajuta si alte persoane sa se dezvolte (worked for meJ )

Pentru cadranul 3: Urgent dar neimportant- daca se intampla la munca si aveti alte prioritati, este un bun prilej sa delegati. Atentie, sa delegati, nu sa faceti “dumping business” – vom vorbi si despre asta.

Pentru cadranul 4: neimportant si lipsit de urgenta, vedeti ce scrie, da? Dump it J. Ei bine, trebuie sa va marturisesc ca nu am facut chestia asta din prima, insa daca un task era amanat de 3 ori, intra la cosul de gunoi, pe principiul asta.

Cu alte cuvinte, combinand cele doua principia de mai sus, ideal este sa facem cu prioritate in fiecare zi ce este important si urgent si important dar lipsit de urgenta.

Care este preferatul meu? Cadranul 2- important dar nu urgent- pentru ca cei din cadranul doi au un bun time management. Cadranul 1, daca este presarat cu multe exemple din viata profesionala, poate spune despre o anumita persoana ca nu prea sta bine la capitolul time management si uite cum am facut rost de inca un subiect de inspiratie J.

Da, ne-am inteles, nu? Cuvantul cel mai important in toata povestirea mea este IMPORTANT.

Gata cu vorba. Va propun ceva: maine, la munca, treceti tot ce ati facut in cele 4 cadrane- veti descoperi si intelege ce v-am povestit mai sus.

Punand in aplicare informatiile, alaturi de o destinatie vizibila, cine credeti ca ar indrazni sa va stea in cale?

Asa ma gandeam si eu J- seara frumoasa!

Catalina

Find your destination

Zilele astea ma straduiam sa imi fac un traseu imaginar pentru o ruta pe care urma sa o parcurg cu masina a doua zi (mult prea de dimineata J).

Informatiile aratau cam asa:

·         Dificultate ruta: redusa, aprox 60km

·         Grad de cunoastere ruta: 90%

·         Cum arata destinatia: error, error J

Cu alte cuvinte stiam ruta, stiam zona, stiam cum sa ajung acolo insa nu stiam ce caut (cum arata cladirea ca sa ma pot orienta).

Dupa ce am stat si m-am tot gandit pe ce ruta sa merg, pentru ca aveam mai multe variante, am gasit solutia finala- am apelat la cineva cu care sa merg, persoana ce cunostea foarte bine cladirea cu pricina si care avea drum comun cu mineJ- nu radeti, important este ca m-am descurcat.

Ei bine, pe drum, a doua zi de dimineata, am realizat ceva: la fel e si in cariera- stim drumul, ruta e ok, dar daca nu stim unde trebuie sa ajungem e cam nasol pe romaneste si toata munca poate fi un bun generator de frustrare sau chiar abandon din teama de esec (caci eram pe punctul sa.. J ).

In scurta mea cariera am coordonat peste 200 de oameni din diverse domenii (telecom, real estate, banking)- la randul meu am fost parte din echipe in diverse arii de activitate. Avand discutii cu ei pe zona de dezvoltare, am descoperit ceva: majoritatea (including me sometimes) aveau o vaga idee asupra a ceea ce doreau sa faca si in general mergeau cu valul, ca sa ma exprim asa. In peste 80% din cazuri din ceea ce am observat eu, studiile universitare nu aveau nici o legatura cu domeniul in care aceste persoane activau- mai mult decat atat, nici nu pareau au fi in locul pe care si l-au dorit.

 Ei bine oameni buni, ne miram ca ajungem sa ne intrebam de unde atata stress? De ce nu ne simtim impliniti?

Stiu, probabil va ganditi ca in ziua de azi la noi e mare lucru sa ai un job si daca mai e si bine platit nu mai conteaza  cata placere iti face sa il faci.

Aici am sa va contrazic putin: persoanele pe care le-am asistat sa faca o cariera de care sa fie multumite sunt numarabile pe degetele de la o mana. Ceea ce le-a diferentiat de celelalte a fost pasiunea pentru ceea ce faceau, acel licar in priviri cand discutau despre provocari si ce solutii au gasit, despre oamenii de langa ei. Acesti oameni au un mare avantaj- fac din placere ceea ce fac si pentru ca sunt acolo unde isi doresc sa fie, vad si cum arata destinatia si ghici ce- daca nu au atins-o deja au sanse foarte mari sa o faca! 

Deci: de ce sa nu faci ceea ce iti place si sa fii si bine platit pentru asta? 

Eu la randul meu observ acelasi lucru- cand am facut un job din placere, rezultatele au fost peste masura asteptarilor, iar destinatia mea a fost vizibila. Fac o paranteza:am auzit ca a fost o zi anul asta atat de senina in Bucuresti incat s-au vazut si muntii- eu spre asta tind acum. Tu ce vezi acum: cer senin, ceata, ploaie..? J

Sa iti mai spun un secret: oamenii cauta sa fie inconjurati de oameni pozitivi, motivati, nu vor sa auda plangeri si plangaciosi, le schimba starea si nu in bine. De ce sa nu fiti voi acei oameni pe care oricine si-ar dori sa ii aiba in preajma?

In articolele ce urmeaza vom vorbi despre asta- cred ca o sa iti povestesc putin si despre principiul lui Pareto.

Pana atunci nu uita: vizualizeaza destinatia ca sa stii cum sa ajungi acolo.

O seara frumoasa sa ai

Catalina