Povestea din spatele povestii

Povestea din spatele povestii

De multe ori ne lovim de situatii in care asteptarile ne sunt inselate, in ceea ce priveste un om drag, apropiat.

Acum cativa ani,  intr-un curs, cineva imi daduse o definitie a increderii , care suna asa:” increderea inseamna predictibilitate”. Nimic mai adevarat, cel putin pentru mine, mi s-a potrivit manusa, o perioada.

Ei bine, ce am invatat eu de ceva vreme incoace, este ca increderea este ceva mai mult decat predictibilitate si atat si am sa va spun si de ce.

Imagineaza-ti ca ai un prieten bun. Sau o prietena foarte buna. Intotdeauna am fost de parere ca prietenia adevarata este cea care trece proba timpului. Sa spunem ca ati trecut aceasta proba a timpului si ca decizi ca aceasta persoana este demna de increderea ta, astfel incat sa o pui la suflet. Prietenii adevarati sunt ca niste comori si tu stii asta. Si esti mandru sau mandra ca ai o astfel de comoara alaturi.

Ei bine, ce faci atunci cand sesizezi ca aceasta persoana ti-a gresit intr-o anumita situatie? Afli, intr-un mod direct sau indirect ca ceva din ce a spus sau a facut, te-a lezat. Adio predictibilitate. E cazul sa spunem si adio incredere?

Multi dintre noi ar spune da. Fara sa ezite. Si mult nu ar mai fi pana sa tragem concluzii si sa reactionam intr-un mod dureros. Am avut si eu astfel de situatii si la un moment dat m-am oprit. M-am oprit pentru ca am gresit si eu la randul meu si am stat sa ma gandesc daca greseala m-a definit ca om. Gandeste-te si tu daca o greseala pe care ai facut-o te-a definit ca om. Ai devenit un nou TU? Poate doar unul mai intelept, odata ce ai inteles ca ai gresit. Ei bine, acum vreau sa te gandesti la o situatie in care ai gresit si ai primit in schimb intelegere si iertare. Vreau sa simti ce ai simtit atunci si sa te gandesti  din nou atunci cand vei fi din nou persoana lezata.

In general nu prea ne asumam efortul de a spune cuiva ce simtim intr-o astfel de situatie. Sau ajungem sa o luam atat de personal, incat anulam tot ce a reprezentat omul Acela pentru noi pana la momentul T. Transformam situatia in conflict si ajungem sa rupem relatii de ani de zile, sa suferim si asa mai departe.

Ce m-a ajutat pe mine mai nou? M-a ajutat sa ma detasez de situatie, sa inteleg ca o greseala nu schimba un om si sa caut povestea din spatele povestii. Gandind ca fiecare dintre noi ia cea mai buna decizie si actioneaza ca atare in baza unor informatii limitate, am cautat sa nu iau personal, sa gandesc ca exista o explicatie si sa comunic astfel incat sa aplanez orice fel de conflict ar putea aparea, punctand insa aspectele dureroase. Si credeti-ma, cand afli povestea din spatele povestii…nu de putine ori intelegi si nici nu iti mai pui problema sa ierti. E ca si trecut.

O buna prietena mi-a spus asa:” spunand unui om cu ce ti-a gresit ii dai sansa sa se indrepte, sa faca lucrurile asa cum trebuie sau cel putin sa iti argumenteze in ce context a ajuns sa faca ceva care sa te lezeze. Privandu-l de ce ar putea sa faca mai bine este un semn de egoism si slabiciune din partea ta. Pentru ca nu ii dai sansa sa devina un om mai bun. Ca vrea sa o faca sau nu, este alegerea lui. Dar este important sa stie”.  Ce sa va zic? E greu la inceput. E greu pentru ca te simti vulnerabil. Cineva te-a ranit si tu esti gata sa ii spui asta. Esti gata sa ii spui si ca te-a ranit si ca ai in continuare incredere ca nu asta i-a fost intentia si esti dispus sa asculti ce s-a intamplat si sa construiesti din acel punct o noua relatie. Totodata esti in pozitia sa iti asumi si ca te-ai inselat in privinta acelei persoane de la inceput, dar hey, si asta este un semn de maturitate, nu?

Este greu, dar functioneaza ca o magie. Atat mie cat si apropiatilor mei, in astfel de situatii, relatiile au devenit si mai puternice si cu atat mai mult mai stralucitoare.

Si ma bucur ca am inteles, dupa mult timp, cat de importanta este iertarea. Atentie, insa. Iertarea nu inseamna si uitare. Prima data e greseala. Daca vorbim de o a doua oara…;)

Tinem legatura!

Nothing will work, until you do

Salutare!

Astazi am simtit nevoia sa scriu cate ceva despre felul meu de a gandi, cu atat mai mult cu cat vad suficient de multe cazuri in care cei dragi mie, cei apropiati si nu numai sunt nevoiti sa treaca prin situatii neplacute.
Ceea ce se intampla destul de des la locul de munca, pentru ca despre asta voi povesti astazi, este sa ne confruntam cu ...ceea ce putem numi “atac la persoana”  :). Stiu, folosesc cuvinte mari si lucrurile nu stau chiar asa, insa cand pe baza unul conflict in aparenta minor se naste o furtuna interioara...cum am putea pune lucrurile altfel?
Realitatea spune ca, indiferent daca lucrezi intr-o companie mare sau una mica, observi ca...oamenii vorbesc. Vorbesc...mult...mult si, as vrea sa spun bine, dar de cele mai multe ori se intampla mai rar :).
Unele discutii ajung sa ne afecteze, astfel incat, ajungem sa ne gandim actiunile, job-ul ca atare, prin prisma a ceea ce credem noi ca ar putea gandi ei. Se intampla tuturor, problema apare atunci cand se intampla des. La unii dintre noi se intampla atat de des incat, tot ceea ce parea un job foarte fain ajunge sa devina o povara. Iar eu vreau sa va ajut sa nu ajungeti acolo.
Ultima oara cand am trait o experienta similara, a fost acum cativa ani. Cred ca 5. Atunci, in mijlocul “conflictului intern, pe când eram gata sa “let it out”, am primit cea mai desteapta intrebare din viata mea. Dialogul a fost foarte scurt si nici nu apucasem sa spun care e problema, deci cu atat mai greu de acceptat, la ce avant aveam.....:)

       Tu ti-ai facut treaba bine?  Poftim?!? Ti-ai facut treaba bine? Da...pot spune ca da. Atunci, nu ai de ce sa iti faci griji.

Pfff, greu, fratica. Adica sa nu mai apuc eu sa spun cat de victima sunt, sa primesc niste cuvinte de compatimire...ati vazut ce bine e...daaa...va dati seama. Eram ca un Pepsi in interior, gata sa explodeze. Si...m-a socat. Totul: intrebarea, atitudinea...a fost...PERFECT.

Exact ca un pumn de box primit in moalele capului, la momentul potrivit. Am facut ochii mari, simtind ca m-am trezit dintr-un somn adanc si..de a doua zi am gandit lucrurile asa. La inceput a fost greu, insa am urmarit sa imi fac treaba bine, zi de zi. Sa pun capul pe perna linistita, zi de zi.

Linistea care a venit dupa, detasarea de confilctele ce au urmat, capacitatea de a ma remonta dupa situatiile dificile prin care am trecut..TOTUL, se datoreaza acestei intrebari minunate.
Pentru ca de atunci, fac tot ce tine de mine. Si este un sentiment minunat.

Ceea ce va doresc si voua!

Cu drag,
C

Why hang on?

In seara asta vreau sa te intreb ceva si vreau sa iti raspunzi sincer: de cate ori au fost altii de vina pentru nereusitele tale?

Cu siguranța ne este greu sa dam un raspuns, cu atat mai mult cu cat in majoritatea cazurilor chiar  credem cu tarie ca "nemernicii" au fost de vina. Pe bune! :)
Si vin si eu si te intreb: pe bune?

De ce crezi ca viata lor este despre tine? Viata ta este despre a lor? De ce crezi ca responsabilitatea actiunilor si a rezultatelor tale cade in mainile lor? Sau ca ar trebui sa se intample asta?
Suntem atat de pasionati sa gasim vinovati incat uitam ca tot ceea ce ni se intampla este ca urmare a ceva ce noi am facut. Sau nu, dupa caz. Si asa reusim sa gasim vinovati, cu care, in timp, ajungem sa dezvoltam si niste "frumoase" relatii de "iubire". Ca vorba aceea- ne place sa ne complicam.

Ei bine, sa va spun ce am patit: am incetat sa mai caut vinovati pentru ceea ce mi se intampla. Si am reusit sa dau de singura persoana care ma poate ajuta. De mine. Si de singura persoana care ma poate impiedica sa am niste realizari. Tot de mine. Eu raspund la telefon in ambele cazuri si stiti de ce este asta un lucru minunat?
Pentru ca in ambele situatii eu sunt cea care devine un om mai invatat- ca sa nu zic bun. Nu de alta dar nu imi place sa ma laud  ;).
Si, odata cu asta, s-a mai intamplat ceva: nu mai am motive sa fiu suparata pe altii. De ce as face-o? Sunt si ei oameni ca si mine si, asa cum eu imi doresc sa realizez ceva, acelasi lucru se intampla si cu ei. O sa ma intrebati, poate, cum stau lucrurile cu atmosfera asta zen atunci cand cineva-ul ăsta, pe care nu ar trebui sa ma supar, vine si calca cu bocancii in ograda mea. Intentionat. Ca asa vrea. Ei bine, nu vad de ce zen-ul ar trebui stricat in astfel de cazuri. Pana la urma, daca ceea ce spune sau ce face "inculpatul" ajunge in mintea si in inima noastra, doar de noi depinde. Te vrei umilit, desconsiderat, victimizat? Fa-o, dar nu-mi spune ca asta e planul tau si ca esti de parere ca este unul bun.
Singurul plan bun pe care poti sa il ai este sa iti vezi mai departe de drumul tau, sa intelegi cum ai putea evita in viitor astfel de situatii sau chiar persoane si sa ii lasi pe altii, sau sa lasi rezultatele muncii tale sa vorbeasca pentru tine.

De departe insa cel mai bun plan pe care il poti avea este sa inveti sa fii atent la tine si cu tine. Pentru ca tu esti eroul principal in viata ta.

Hai te pup! Invata sa iti fie bine! ;)
Cata

Este timpul

Tot aud replici de genul "nu e momentul", "mai încolo, avem alte priorități acum". Nimic deosebit pana aici, si tu si eu le-am folosit. In nenumărate ocazii, chiar. Ai observat însă cand obisnuiesti sa spui asta? Ar trebui sa te gândești, pentru ca  te ajuta sa înțelegi ce pui de fapt pe locul doi. Cert este ca avem senzația ca suntem nemuritori, ca avem timp...si nu suntem nici nemuritori si nici timpul nu este de partea noastra.

Avem obiceiul de a ne aminti asta cand cineva drag pleacă de lângă noi, uneori prea repede, fara drept de apel. Si atunci, in rarisimele momente cand trăim o astfel de ruptura, ne amintim ca fiecare dintre noi pășește pe scena vieții fara sa stie de câte acte va avea parte, daca va avea un final fericit, sau nu. Ei bine, ati observat ca atunci nu mai exista ca noțiune "nu e momentul"? Momentul devine un " a fost" sau un "nu a fost". Si atunci iti dai seama de priorități. Pentru ca momentul înseamnă trăire, iar trăirea nu este data de ce cariera vrem sa avem si de ce bunuri vrem sa obținem, ci de cat de frumos am știut sa trăim, cu noi si cu cei dragi.

In teorie suntem cu toții conștienți de asta...practica însă  ne omoară . Mai tot timpul  ne promitem ca vom avea grija sa nu ne prindem in vârtejul unei vieți ce nu ne lasa sa respiram si de fiecare data uitam de noi, uitam de cei din jur..eșuăm lamentabil. Bine, nu toti, am vreo doi prieteni mai răsăriți :))).

Așadar, sfatul meu pentru tine este sa trăiești momentul, sa te bucuri de el si sa nu-l mai arunci intr-un viitor pe care nu ai dreptul sa pariezi. Nu destinația contează ci călătoria, remember? So...ai grija de camarazii tai ;).

A ta,
Cata

Care este cuvantul tau in 2016?

Salutare tuturor!

Nu puteam sa inchei anul fara un gand bun pentru fiecare dintre voi.

Inainte de urari, as vrea sa va impartasesc lectia lui 2015 pentru mine. Daca este sa sumarizez totul intr-un singur cuvant, acesta este INCREDERE.

Incredere in mine, in tine, in cei din jur, pierderea ei…construirea ei

.

De aceea, daca este sa va doresc ceva din tot sufletul, acel ceva este sa invatati sa cantariti si sa apreciati increderea din jurul vostru si sa va bucurati din plin de ea. Atat aceea pe care o dati, cat mai ales aceea pe care o primiti.

Pentru ca dureaza ani de zile sa o castigi si doar cateva secunde sa o pierzi. Si cum increderea este un dar care nu se mai intoarce, aveti grija de ea, pentru ca la randul vostru este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le puteti oferi celor ce va sunt alaturi.

Pe mine anul 2015 asta m-a invatat: sa pun valoare pe lucruri cu adevarat importante, iar increderea este o samanta pe care cu siguranta nu ma voi opri sa o cultiv.

Mi-a placut foarte mult o intrebare, aparent banala, pe care am auzit-o intamplator: “de ce fac oamenii cantare?” Ce masoara ele de fapt? Masoara amintirile tale, ce fel de om esti?  Iti masoara visurile, dorintele, durerile? Nu. Mie un astfel de cantar mi-ar placea sa vad.  

Dar tie? Cum te-ai simti inainte sa te urci pe el?

Ei bine, indiferent cum te-ai simti ACUM, eu iti doresc ca in anul 2016 sa ai un an atat de bun incat la finalul lui, cantarul asta imaginar sa te aplaude! J

Spor in toate iti doresc si un 2016 asa cum ti-l doresti!

Catalina

Cand lipsa competentei loveste increderea

Salutare tuturor,

Long time no see- la propriu- imi era dor sa mai scriu cate ceva J.

Astazi vreau sa va povestesc despre un fenomen care ne loveste in vanzari foarte des, mai ales atunci cand suntem la inceput de drum.

Situatia este aparent simpla: esti angajat, ai de vandut un produs. Toate bune si frumoase, mai ales ca acel produs este unul minunat: beneficii pentru consumator, beneficii pentru tine ca il vinzi.

Matematica este buna, asadar pornim la drum- nu ai de facut decat sa deschizi gura si sa spui lumii cat de minunat esti si ce produs magnific ai.

Doar ca…viata bate filmul si te trezesti intr-o lume plina de clienti care nu sunt multumiti, produsul capata o conotatie de balaur si iti vine din ce in ce mai greu sa iti spui  “I love my job”. Suna trist, suna adevarat si de cele mai multe ori vestile rele continua.

Ei bine, am o veste buna pentru tine: ai puterea sa schimbi ceva in scenariul de mai sus si este mult mai simplu decat crezi. Tot ce ai de facut este sa constientizezi un lucru extrem de simplu.

Ca sa vinzi bine ceva, orice, trebuie sa intrunesti o singura conditie de baza: sa ai incredere in ceea ce vinzi. Ei bine, o sa imi spui “Stai asa, cu incredere am plecat la drum! Am avut o gramada de traineri, colegi, care mi-au povestit cat de minunat este totul si ghici ce: afara-i vopsit gardul si inauntru-i leopardul. “

Stiu ca vrei sa stii cum reusesti sa ajungi in aceasta stare “minunata“, care te umple de incredere in tine, ca esti un “bun” vanzator, mai ales cand vezi ca nu poti face ceea ce altii fac atat de usor, pentru ca in fiecare echipa exista cate unul (mai mult ca sigur nu e om) care reusteste sa bata toate topurile posibile si imposibile, special ca sa iti arate tie ca se poate. Si mai rau este ca vad si sefii tai ca se poate..mda..nu arata prea bine si nu mai trag de timp J.

Ei bine, ca sa iesi din scenariul de cosmar de mai sus, ai de urmarit doua criterii:

• ·         Cunoaste-ti produsul: investeste timp si atentie in ce promovezi, pentru ca tu esti imaginea acelui produs. Nu iti fie teama, cauta sa afli tot , ca intr-o relatie frumoasa, in care partenerii sunt impreuna cu bune si cu rele. Atata timp cat ai ales sa vinzi acel ceva,  fa-o cu responsabilitate.
• ·         Cunoaste-ti clientul. Eu iti propun ceva: dupa ce ajungi sa iti cunosti foarte bine produsul (subliniez foarte bine),  asigura-te ca esti om cand vorbesti cu omul din fata ta. Doar asa vei afla cu adevarat de ce el se afla in pravalia ta si nu in alta si doar asa vei putea sa pui suficiente intrebari care sa va ajute sa luati o decizie, impreuna, in ceea ce priveste vanzarea.  

In mediul nostru, din pacate, agentii vand ce vand nu pentru ca omul din fata lor are o nevoie reala, ci pentru ca ei trebuie sa isi vanda produsul , pe principiul “ in dragoste si in razboi orice este permis” . Si da, noi avem un razboi cu cifrele si cu produse pe care nici macar nu ne obosim sa le cunoastem cu adevarat.

Lucrurile nu trebuie sa stea asa. Pentru ca daca ar sta asa si doar ai vinde, fara a sti exact ce si fara a identifica niste nevoi reale, clientii ar cumpara produse de care nu au nevoie, carora nu le-ar gasi utilitatea, din cauza carora s-ar intoarce cu reclamatii catre tine, care, in cele din urma, ai trage concluzia ca ai produse nevandabile.

Iata cat de simplu este ca prin lipsa propriei tale competente sa reusesti intr-un timp record sa iti pierzi si increderea in produsul in care credeai atat de mult la inceput!

Si vin si te intreb, cum iti este tie mai bine? Sa vinzi un produs fara sa il stii, fara sa investesti timp in etapa de identificare a nevoilor si sa “captusesti” clientii cu ceva de care nu au nevoie sau sa investesti timp in intrebari, in a construi o relatie cu cel din fata ta, astfel incat sa ii vinzi doar acel ceva de care are nevoie?

Raspunsul pare logic, practica ne omoara, nu-I asa?

Astept sa  ma contrazica cineva J

Seara buna!

C 

I am strong because..

Zilele trecute am avut un moment in care am vazut dupa ceva vreme un mare AHA.

Se intampla la un curs cu Alice Anagnostakis, o inspiratie de femeie: ne-a pus sa impartim o foaie in doua si sa scriem ce determina Succesul si ce anume atrage lipsa lui, respective Esecul.

Pe scurt, foaia arata cam asa:

SUCCES	ESEC
Pregatire Perseverenta Motivatia de a reusi Vizualizarea reusitei Consecventa Efort sustinut Etc	Nu am avut noroc Se mai intampla Altii au fost mai buni Am renuntat Obiectivul a fost prea sus Etc

Concluziile au fost foarte simple: avem tendinta sa ne asumam tot ce inseamna Succes si sa lasam puterea Esecului in mana destinului – pe principiul “mistakes were made but not by me”. Singurul element care a fost trecut pe foaie si tinea de influenta grupului a fost “am renuntat”.

Si va intreb: oare lucrurile stau chiar asa?

Am cautat o imagine cat se poate de sugestiva care sa ne faca sa intelegem ca si succesul si esecul sunt parte din noi- sunt in controlul nostru si desi nu se pot exclude, sta in puterea noastra sa le influentam: in fiecare succes exista un gram de esec si in fiecare esec exista si un gram de succes. Asta daca vedem partea plina a paharului: succesul nu vine niciodata sa ne bata pe umar si sa ne spuna”iata-ma, am sosit!”- ci necesita dedicare, munca si perseverenta, de cele mai multe ori si sacrificii, pe cand esecul poate fi vazut ca o parte a procesului de invatare- desigur, doar daca invatam sa ni-l asumam si sa cautam lectia din el. Pe scurt, diferenta dintre invinsi si invingatori sta in renuntare.

Si cum nu ne place sa ne asumam esecul, incepem sa cautam scuze: scuze la care suntem foarte priceputi. Partea si mai “grozava” este ca scuzele devin unicele noastre argumente pentru ceea ce s-a intamplat, sau mai bine spus ce nu s-a intamplat.

Oameni buni, chiar nu ne putem gasi scuze! Indiferent de situatie, putem fi mult mai buni decat ceea ce suntem in fiecare clipa a vietii noastre si depinde doar de noi sa fim mai buni. Nu de vremea de afara, nu de ce ne spun cei din jurul nostru ca putem sau nu putem realiza- depinde doar de noi.

Nu neg aici existenta  neprevazutului insa si aici, chiar daca ne loveste ceva neasteptat, nedorit, tot in controlul nostru sta puterea de reactie. Iar viata este suma emotiilor si reactiilor noastre mai degraba decat singurele lucruri pe care nu le putem influenta direct: nasterea si moartea- sau ma rog, asa ar trebui sa fie J.

Spre final, va propun un exercitiu: vizualitati imaginea de mai jos si raspundeti-va la urmatoarea intrebare: Poate fi viata doar Yin? Doar Yang?

Si daca raspunsul este NU: unde vrem sa stam mai mult?

Think about it: este tot in puterea ta J

Pe curand!

Cata